„Îl voi suna pe MM să-l felicit! A făcut treabă oriunde s-a dus!”** VEZI ce spune Zenga despre revenirea la Steaua!

Redactor:
Cosmin Boghiu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica a revenit la Steaua în funcția de manager general
și a plecat cu lotul „roș-albaștrilor” la Târgu Mureș. Walter
Zenga, care a lucrat cu MM pe vremea când antrena în Ghencea, a
declarat că îl va felicita pe Stoica pentru că s-a întors la
formația cu care a obținut performanțe.

„Dacă MM s-a întors, e o mare alegere pentru Steaua. A
făcut treabă oriunde s-a dus. Am spus mereu că e un plus pentru
echipă. E unul dintre cei mai buni manageri din România. El are
mereu putere de a aduce cel mai bun antrenor. Dacă vrei ca echipa
să meargă bine, nu poți să schimbi antrenorul la 3 luni. Ca să
începi un proiect, trebuie dus la capăt. Îl voi suna pe MM să-l
felicit, dar asta nu înseamnă că vom lucra împreună din iarnă. Îi
doresc lui Lăcătuș tot succesul din lume.

Din punctul meu de vedere, mă simt jumătate român. În
viitor, nu se știe niciodată ce va fi. Eu, când am fost la Steaua,
am avut momente grele, momente bune, am discutat și cu Gigi, dar
între mine și el era MM. După o grămadă de ani Steaua a ajuns în
primăvara europeană. Am jucat cu Valencia și am făcut totul
împreună. Dacă MM s-a întors la Steaua, înseamnă că și Gigi a
recunoscut că e numărul 1. Și dacă MM se ducea în nu știu ce țară,
m-aș fi dus cu el. Eu am contract cu Al Nassr, iar Steaua are
antrenor acum”,
a declarat Walter Zenga la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…