Metode securiste la Dinamo!** VEZI cum au încercat șefii clubului să-l scape pe Ganea de suspendare

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Câinii” s-au prezentat în fața Comisiei de Disciplină cu o
înregistrare în care Ovidiu Dănănae îi recunoștea lui Liviu Ganea
că „roșul” primit de dinamovist a fost acordat eronat, însă membrii
comisiei nu au luat în calcul proba. Astfel, Ganea nu va putea fi
folosit nici cu Victoria Brănești, după ce a stat în tribune și cu
Craiova.

Conform unor surse din cadrul clubului din „Ștefan cel Mare”,
oficialii lui Dinamo au făcut rost de o înregistrare telefonică a
unei convorbiri dintre Liviu Ganea și Ovidiu Dănănae, în care
olteanul recunoștea că eliminarea primului a fost destul de ușoară.
Delegații dinamoviști au încercat să folosească această discuție la
întrunirea de miercuri a Comisiei de Disciplină, însă membrii
adunării nu au fost de acord cu proba adusă de „câini”. Sursele au
mai dezvăluit că planul a fost gândit de oficialii dinamoviști,
care i-au cerut fotbalistului să înregistreze discuția dintre cele
două părți. „S-au gândit că această convorbire poate să-l scape pe
Ganea, însă nu au reușit. Au rămas cu aceleași metode neortodoxe”,
au declarat mai mulți angajați ai LPF.

Eliminat în meciul de Cupă cu Craiova, Liviu Ganea a primit două
etape de suspendare din partea Comisiei de Disciplină

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'

Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×