Alexa și golgeterul Zicu îi cheamă pe timișoreni la stadion:** „Haideți la meci, de la A la Z”

Poli și Vaslui se bat mâine pentru un loc pe podiumul Ligii I. Toți jucătorii timișoreni, de la A(lexa) la Z(icu) sunt conștienți că îi așteaptă un adevărat derby, iar factorul care ar putea înclina balanța în favoarea alb-violeților poate fi sprijinul fanilor. Căpitanul Dan Alexa și atacantul Ianis Zicu fac un apel special către suporterii lui Poli, vrând să-i determine să umple stadionul mâine seară. „Trecem printr-un moment mai greu și avem mare nevoie de suporterii noștri. Practic, o victorie împotriva celor de la Vaslui ne-ar asigura în mare parte o iarnă liniștită și ar putea genera numai lucruri pozitive", spune Alexa. Căpitanul alb-violeților enumeră cele mai frumoase amintiri legate de fanii bănățeni: „Am imaginea acelor derby-uri cu UTA, precum și atmosfera acelui meci cu Rapid, când am jucat în zece oameni și a dat Rusic golul, și finala Cupei de la Timișoara a fost un eveniment deosebit. Am foarte multe amintiri frumoase cu suporterii în acești patru ani și jumătate de când joc pentru Poli, dar cel mai frumos episod a fost de ziua mea, când suporterii au venit în fața unui restaurant în care cinam și mi-au cântat La mulți ani. Pentru mine, acestea sunt lucru
Alexa și golgeterul Zicu îi cheamă pe timișoreni la stadion:** "Haideți la meci, de la A la Z"

Poli și Vaslui se bat mâine pentru un loc pe podiumul Ligii I.
Toți jucătorii timișoreni, de la A(lexa) la Z(icu) sunt conștienți
că îi așteaptă un adevărat derby, iar factorul care ar putea
înclina balanța în favoarea alb-violeților poate fi sprijinul
fanilor.

Căpitanul Dan Alexa și atacantul Ianis Zicu fac un apel special
către suporterii lui Poli, vrând să-i determine să umple stadionul
mâine seară. „Trecem printr-un moment mai greu și avem mare nevoie
de suporterii noștri. Practic, o victorie împotriva celor de la
Vaslui ne-ar asigura în mare parte o iarnă liniștită și ar putea
genera numai lucruri pozitive”, spune Alexa. Căpitanul
alb-violeților enumeră cele mai frumoase amintiri legate de fanii
bănățeni: „Am imaginea acelor derby-uri cu UTA, precum și atmosfera
acelui meci cu Rapid, când am jucat în zece oameni și a dat Rusic
golul, și finala Cupei de la Timișoara a fost un eveniment
deosebit. Am foarte multe amintiri frumoase cu suporterii în acești
patru ani și jumătate de când joc pentru Poli, dar cel mai frumos
episod a fost de ziua mea, când suporterii au venit în fața unui
restaurant în care cinam și mi-au cântat La mulți ani. Pentru mine,
acestea sunt lucruri cu care o să rămân”.

Zicu
se ia de „Dulău”

Ianis Zicu a ajuns idolul tribunelor stadionului „Dan Păltinișanu”,
chiar dacă nu a trecut nici jumătate de sezon de când a venit la
Poli. Unul dintre motive este faptul că a vorbit mereu la
superlativ de fanii viola. „Am înțeles că domnul Hizo a spus că
suporterii timișoreni nu-i pot pune probleme și echipa lui nu are
teamă de tribuna Timișoarei. Eu sunt convins că sâmbătă va vedea ce
înseamnă publicul timișorean”, a spus ieri Zicu. Machidonul spune
că a simțit cel mai mult presiunea suporterilor lui Poli din
postura de adversar, însă este bucuros că a jucat și el pentru Poli
cu stadionul plin, împotriva lui Manchester City.

„Îmi doresc să nu-i dezamăgim pe fani și le cerem să
aibă răbdare cu noi, pentru că întâlnim un adversar foarte
bun”,
Dan Alexa, căpitan Poli Timișoara

„Am simțit că suporterii de aici te pot împinge de la
spate. Publicul pune o presiune extraordinară pe echipa
adversă”
, Ianis Zicu, jucător Poli Timișoara

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania