Fierbe Giuleștiul!** Frunză și Bornescu sunt considerați principalii vinovați ai eșecului cu Poli!

Redactor:
Gigi Stancu
Fierbe Giuleștiul!** Frunză și Bornescu sunt considerați principalii vinovați ai eșecului cu Poli!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un singur pas greșit al Rapidului a fost de ajuns pentru ca
titlul să nu mai pară la fel de aproape de Giulești. Lazăr și
compania au pierdut cu 2-1 la Timișoara, iar conducerea caută
vinovați. Marți va avea loc o ședință în care Șumudică și Dinu
Gheorghe își vor expune nemulțumirile.

Giuleștenii nu au reușit să repete evoluțiile bune din ultimele
două meciuri și cu FC Timișoara, înfrângerea cu echipa bănățeană
enervându-l la culme pe Dinu Gheorghe. Principala nemulțumire a
președintelui Rapidului este legată de atitudinea arătată de
fotbaliști după ce aceștia au reușit să deschidă scorul. În același
timp, oficialul este surprins și de modul în care a fost respectată
de către jucători „lupta” sa cu George Copos pentru salarii și
prime. Asta deoarece în conturile jucătorilor fuseseră virate
primele de la egalul cu Universitatea Craiova, adică 2.000 de euro
pentru fiecare fotbalist, chiar în dimineața partidei.

Pierde „Pepe” poarta?

„Eu nu mă pricep prea bine, antrenorii și jucătorii să spună ce
s-a întâmplat după 1-0”, a declarat, extrem de tranșant, Dinu
Gheorghe imediat după încheierea partidei. Mai mult, președintele
Rapidului i-a convocat marți pe jucători la Pro Rapid, acolo unde
așteaptă și explicațiile mult dorite. Totuși, principalii vinovați
în viziunea conducerii sunt Mircea Bornescu și Sorin Frunză.
Portarului i se reproșează faptul că la primul gol a repus mingea
prea repede în joc și că a avut o evoluție ezitantă, în timp ce
fostului jucător de la Unirea Urziceni i se impută faptul că a
pierdut o minge decisivă la cel de-al doilea gol al bănățenilor,
atunci când Helder a pus piciorul mai tare la o contră, mingea
ajungând la Zicu, care a făcut 2-1 pentru Poli.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×