Chela bate tot

Chela bate tot
  • Publicat:
  • Actualizat:

Săptămână perfectă pentru unul dintre potențialii adversari ai
României în Cupa Davis, în 2011. Argentinianul Juan Ignacio Chela
(53 ATP), cap de serie numărul 4, a obținut al șaselea trofeu din
carieră după ce l-a învins ieri, la BCR Open, pe Pablo Andujar (105
ATP) cu 7-5, 6-1.

După ce a dat marea lovitură în semifinale, când l-a eliminat pe
favoritul și deținătorul titlului, Albert Montanes, nimic nu mai
părea să stea în calea lui Juan Ignacio Chela în drumul spre
cucerirea trofeului. Venit din calificări, Pablo Andujar,
adversarul lui din ultimul act, nu i-a rezistat decât un set
argentinianului. Prima parte a fost echilibrată, cei doi jucători
ajungând la scorul de 5-5, după ce au punctat câte două break-uri
fiecare. La 6-5, Chela s-a impus pe serviciul adversarului și a
închis setul, după 52 de minute de joc. A doua manșă a fost una
fără istoric. Sud-americanul a părut mai proaspăt în joc, punând
presiune pe fiecare minge a lui Andujar, rămas parcă fără reacție.
Un sec 6-1 după 37 de minute, iar Chela a ridicat al doilea trofeu
în acest an, primul fiind la Houston.

Ajunge
în TOP 40

Un succes care va cântări enorm în selecționarea lui în echipa
de Cupa Davis a Argentinei, formație pe care România o va întâlni,
în deplasare, în primul tur din 2011 al Grupei Mondiale. Mai mult,
grație performanței de la București, Chela va sălta până pe locul
38 în ATP, el adjudecându-și 250 puncte ATP și un cec de 66.580 de
euro. Sud-americanul s-a impus și în proba de dublu, unde a făcut
pereche cu Lukasz Kubot. Cei doi au trecut în finală de cuplul
spaniol Marcel Granollers/Santiago Ventura, scor 6-2, 5-7,
13-11.

Încasările de 70.000 de euro de la Open Romania au fost
oferite o parte pentru operația fiicei lui Iosif Rotariu, iar
cealaltă parte, pentru spitalul „Marie Curie”

Revenire
în forță

Argentinianul Juan Ignacio Chela (31 de ani) nu a avut deloc viață
ușoară în lumea tenisului. În 2001, el a primit o suspendare de
trei luni pentru dopaj, la care s-au adăugat amenda de peste 8.000
de dolari și pierderea punctelor câștigate în ultimele opt luni
înaintea anunțării deciziei. A revenit în turneele Challenge, a
săltat peste 700 de locuri, s-a impus în alte cinci finale ATP și a
atins în 9 august 2004 cea mai bună clasare, locul 15.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×