Prezentul este trist! **Viitor avem?

Prezentul este trist! **Viitor avem?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de tineret e la un pas de calificarea la turneul final
al Europenelor U 21. Va juca barajul din postura de cap de serie și
este, după mulți ani, mai eficace decât prima reprezentativă.

În avionul care a revenit din deplasările echipelor naționale
s-au regăsit două stări de spirit. Dacă, până acum, zâmbetele
stăteau pe chipurile celor de la seniori, în timp ce tinerii de la
U 21 se așezau cuminți și discreți în spate după câte o nouă
înfrângere, de data aceasta a fost invers. Eroii au fost cei din
selecționata lui Săndoi, care făcuseră egal în Rusia și se
calificaseră de pe primul loc în play-off-ul pentru turneul final
al Europenelor U 21. În aceste condiții, se naște logic întrebarea
dacă nu cumva ar fi oportun ca deja câțiva dintre cei de la
naționala de tineret să facă pasul spre cea de seniori.

Hora,
marea speranță

În primul rând, ar fi Silviu Lung jr. România a făcut egal la
Piatra-Neamț cu Albania în urma unei greșeli comise de Lobonț. Lung
este în formă și apără bine și la tineret, și la Craiova, putând fi
oricând o soluție, mai ales că Tătărușanu sau Pantilimon nu sunt,
la rândul lor, niște portari care să te dea pe spate. Apoi ar fi
Găman, care are însă ghinionul că de fundași centrali nu ducem
lipsă la prima reprezentativă. În fine, marea speranță se anunță a
fi Hora, un fotbalist foarte talentat, care poate fi folosit ca
mijlocaș dreapta sau mijlocaș ofensiv. Cum vârfurile nu prea
marchează în naționala lui Răzvan Lucescu, Mihai Costea, dar mai
ales Ioniță, recent transferat la FC Köln, pot reprezenta variante
de încercat.

Săndoi ar putea fi o soluție bună pentru națională!
Putem sacrifica actuala generație de la tineret. Să joace cu ei la
seniori. De ce să nu aibă șansa să joace niște copiii
talentați?

Sorin Cîrțu, antrenor

În momentul de față pot să spun că la echipa de tineret
sunt câțiva jucători de perspectivă, care într-un timp relativ
scurt pot să pășească spre prima reprezentativă. Acest lucru,
Răzvan Lucescu îl știe cel mai bine

Emil Săndoi, selecționer România U 21

Eu și toți colegii mei de la tineret ne simțim foarte
bine. În doi ani am format un grup valoros, e un grup unit. Trebuie
să abordăm acum cât mai serios meciurile din baraj, doar la asta ne
gândim

Silviu Lung jr, portar România U 21

Torje a făcut deja pasul spre prima reprezentativă, după ce, până
la „dubla” cu Albania și Belarus, a fost liderul de valoare al
naționalei U 21

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Decizie pentru românii cu CONT la BANCĂ. E regulă de azi, 17 iunie, pentru cei care transferă bani
Decizie pentru românii cu CONT la BANCĂ. E regulă de azi, 17 iunie, pentru cei care transferă bani
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×