Piț: „E un proiect important aici la ‘U’ Cluj”

Noul jucător al Universității, Adrian Piț, a declarat miercuri, la prezentarea sa oficială, că a primit mai multe oferte din Liga I, dar a preferat să vină la Cluj după o discuție cu finanțatorul clubului, Florian Walter, informează MEDIAFAX. Piț a spus că a refuzat și varianta de a continua în Serie B din Italia pentru că dorea să revină în România. "E o mutare foarte bună și un proiect important aici, la U. Am găsit oameni serioși aici, de aceea am și ales Universitatea, deși aveam oferte și de la alte cluburi din România. Nivelul fotbalului din România s-a ridicat foarte mult, am urmărit meciurile și în perioada petrecută în Italia. Eu vreau să mă antrenez cât de bine pot și sper că domnul Pană (n.r. - Marian Pană, antrenorul Universității ) să se poată baza pe mine. De-a lungul carierei am jucat și al doilea vârf și mijlocaș stânga sau dreapta. Joc unde e nevoie", a anunțat Piț, la prezentarea sa oficială.
Piț: "E un proiect important aici la 'U' Cluj"

Noul jucător al Universității, Adrian Piț, a declarat miercuri,
la prezentarea sa oficială, că a primit mai multe oferte din Liga
I, dar a preferat să vină la Cluj după o discuție cu finanțatorul
clubului, Florian Walter, informează MEDIAFAX.

Piț a spus că a refuzat și varianta de a continua în Serie B din
Italia pentru că dorea să revină în România. „E o mutare
foarte bună și un proiect important aici, la U. Am găsit oameni
serioși aici, de aceea am și ales Universitatea, deși aveam oferte
și de la alte cluburi din România. Nivelul fotbalului din România
s-a ridicat foarte mult, am urmărit meciurile și în perioada
petrecută în Italia. Eu vreau să mă antrenez cât de bine pot și
sper că domnul Pană (n.r. – Marian Pană, antrenorul Universității )
să se poată baza pe mine. De-a lungul carierei am jucat și al
doilea vârf și mijlocaș stânga sau dreapta. Joc unde e
nevoie”,
a anunțat Piț, la prezentarea sa oficială.

Fotbalistul de 27 de ani, venit de la AS Roma, va purta numărul 14
pe tricou. „E data de naștere a unui prieten foarte bun
de-al meu”
, a explicat alegerea fostul roman.

Antrenorul Marian Pană s-a declarat mulțumit de lotul pe care-l are
la dispoziție după venirile lui Adrian Piț și Alex Păcurar. Deși cu
U se antrenează 28 de jucători, tehnicianul a spus că nu va mai
renunța la niciun fotbalist. „Sunt mulțumit că am la
dispoziție un nou jucător valoros, după ce acum o săptămână a venit
și Alex Păcurar. El are nevoie să reintre încet-încet în ritmul de
joc, să se adapteze la echipă și cu noii colegi”,
a spus
Marian Pană.

Tehnicianul a adăugat că jucătorii au trecut peste starea de
euforie dată de succesul cu Dinamo București și este de părere că
meciul cu Gloria Bistrița, de vineri, va fi și mai dificil.
„Pentru mine e foarte important să câștig toate meciurile
de acasă, pentru că în deplasare sigur vom mai obține puncte.
Jucătorii au înțeles faptul că meciul cu Gloria e foarte important
și sunt sigur că îl vor trata ca atare. Nu merg pe principiul că
echipa câștigătoare nu se schimbă, deoarece și într-o victorie nu
joacă toți fotbaliștii la fel de bine”
, a mai spus Marian
Pană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Mediafax
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Glume pe internet după ce o casă self-checkout a cerut bacșiș. „Dacă eu fac toată munca, n-ar trebui să primesc o reducere?”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro