România – Turcia, în primul meci pentru locurile 7-10 la CE de polo

Echipa națională de polo a României va întâlni, joi, reprezentativa Turciei, în primul meci pentru clasarea pe locurile 7-10, la Campionatul European de la Zagreb. Turcia s-a impus, marți, în fața Macedoniei, scor 9-6, în partida pentru locurile 7-12, avansând în disputa pentru locurile 7-10, în cadrul căreia se va duela cu România. Câștigătoarea va juca vineri, pentru clasarea finală pe locurile 7-8, în timp ce învinsa va evolua pentru locurile 9-10.
România - Turcia, în primul meci pentru locurile 7-10 la CE de polo

Echipa națională de polo a României va întâlni, joi,
reprezentativa Turciei, în primul meci pentru clasarea pe locurile
7-10, la Campionatul European de la Zagreb.

Turcia s-a impus, marți, în fața Macedoniei, scor 9-6, în
partida pentru locurile 7-12, avansând în disputa pentru locurile
7-10, în cadrul căreia se va duela cu România.

Câștigătoarea va juca vineri, pentru clasarea finală pe locurile
7-8, în timp ce învinsa va evolua pentru locurile 9-10.

Tricolorii au încheiat grupa A preliminară pe locul patru, cu 7
puncte, ratând calificarea în sferturile de finală. Cosmin Radu
împreună cu sârbul Vanja Udovici au încheiat preliminariile în
postura de golgheteri, cu câte 13 reușite.

Marți, echipa Spaniei a învins Rusia (9-6) și va juca, joi, cu
Grecia, tot pentru locurile 7-10, ultimele două meciuri ale zilei
de marți fiind sferturile de finală, Italia – Germania și
Muntenegru – Serbia.

Joi sunt programate următoarele dispute: ora 11.00 Rusia –
Macedonia, pentru locurile 11-12; ora 13.00 Spania – Grecia pentru
locurile 7-10; ora 15.00 Turcia – România pentru locurile 7-10; ora
18.45 Câștigătorea meciului Muntenegru-Serbia – Croația prima
semifinală; ora 21.40 Câștigătoarea meciului Italia-Germania –
Ungaria semifinala a doua.

Vineri vor avea loc meciurile de clasament pentru locurile 9-10,
între învinsele din cele două partide de joi pentru 7-10 (ora
11.00), respectiv pentru locurile 7-8, între învingătoarele de joi
(ora 13.00), plus disputa pentru locurile 5-6 (ora 15.00).

Sâmbătă, de la ora 18.45, vor juca învinsele din semifinale,
pentru medalia de bronz, iar învingătoarele vor disputa finala mare
a Campionatului European, de la ora 20.30.

sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri