Tătărușanu, eroul nedorit

Tătărușanu, eroul nedorit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Tătărușanu este eroul Stelei după meciul de la Zürich.
Numele portarului în vârstă de 24 de ani, născut cu trei luni
înainte ca Steaua să câștige Cupa Campionilor Europeni, este pe
buzele tuturor după ce a apărat două penalty-uri în Elveția.
Povestea eroului de azi ascunde însă frământările unui început de
carieră plin de frustrări.

Tătărușanu a fost lansat în fotbalul mare la Juventus București,
acolo unde s-a format și Mircea Bornescu. Marian Rusen,
președintele grupării din Colentina, își amintește reperele
carierei portarului Stelei. „În acest băiat eu am avut încredere. A
venit în curtea noastră la vârsta de 7 ani, iar la 17 ani l-am
promovat la prima echipă. Din păcate, în urmă cu patru ani am
retrogradat în Liga a III-a, iar Ciprian, cum era și normal, nu a
mai dorit să rămână la noi. Mi-a zis să-i găsesc neapărat o altă
echipă, că el nu are de gând să apere în acest eșalon. L-am înțeles
perfect”, și-a amintit Rusen.

Rednic:
„Romanovs e mai bun”

Președintele grupării din Liga a II-a ne-a mărturisit că primul
om la care a apelat să-i găsească o nouă formație lui Tătărușanu a
fost Dumitru Dumitriu, care pe atunci era antrenor la Prefab
Modelu: „M-am dus la Țiți Dumitriu să-l dau la ei la Modelu, dar
m-a refuzat, deoarece mi-a zis că nu plătește 15.000 de euro pentru
serviciile lui Tătărușanu. Atunci, după ce am fost refuzat și de
Farul Constanța, am apelat la Mircea Rednic, care antrena la
Dinamo. După ce l-a ținut o lună pe la antrenamente, Rednic mi-a
zic că nu are nevoie de el, că Romanovs e mai bun ca Ciprian. Ce să
vă mai zic? Băiatul era disperat, nu reușeam absolut deloc să-i
găsesc o altă echipă”. Printre cei care l-au refuzat s-au numărat
chiar și conducătorii de la Steaua, ei motivând că îl au pe
Carlos!

Jean
Pădureanu a mirosit afacerea

În aceste condiții, Rusen l-a luat din nou pe Tătărușanu la
echipa din Colentina, plecând cu acesta, alături de întreg lotul,
în cantonament la Vatra Dornei. „Domnule, eu l-am simțit pe el că
nu este în apele lui, iar într-o seară, pe când eram în cantonament
la Vatra Dornei, a venit la mine și mi-a zis că nu mai rezistă,
să-i găsesc o altă echipă unde să apere, deoarece intrase și în
vederile antrenorilor de la Under 21, iar din Liga a III-a îi era
foarte greu să ajungă la lotul național de tineret”, și-a amintit
Rusen. În final, acesta ne-a dezvăluit cum a ajuns Tătărușanu la
Gloria Bistrița. „Sincer, intrasem și eu în panică, deoarece îl
vedeam pe Ciprian că nu se mai pregătește. Era într-o depresie
severă. În aceste condiții, am apelat la Jean Pădureanu, care mi-a
zis să vin cu Tătărușanu direct din cantonament la Bistrița. Îi
trebuia urgent o rezervă pentru Albuț, deoarece a doua zi plecau în
cantonament în Austria”.

„Am luat 300.000 £ pe
Tătărușanu”

Rusen ne-a dezvăluit și suma cu care s-a ales după ce tânărul
portar a ajuns la Gloria: „I-am spus lui Pădureanu că Ciprian are
20 de ani și este în vizorul naționalei Under 21, iar el mi-a zis
să nu-l mai laud până n-o să-l vadă el la lucru. După l-a urmărit
în două meciuri, mi-a spus că afacerea se face. După ce a apărat
bine la Bistrița și a mers ulterior la Steaua, cu totul, noi cei de
la Juventus ne-am ales de pe urma lui cu 300.000 de euro”.

Eram sigur că Tătărușanu va apăra măcar două lovituri de
pedeapsă cu Grasshopper

Helmuth Duckadam, președinte Steaua

Recunosc că am făcut cel mai bun meci al meu la Steaua, dar nu
am fost eu eroul partidei. Cu toții am luptat pentru
calificare

Ciprian Tătărușanu, portar Steaua

În 2008, meciul de Cupă dintre Bistrița și Steaua s-a decis la
loviturile de departajare. Tătărușanu nu a apărat atunci niciun
penalty!

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41…
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale