Ziua cea mai lungă: șapte ore de negocieri

Ziua cea mai lungă: șapte ore de negocieri
  • Publicat:
  • Actualizat:

De ieri e oficial. Victor Pițurcă este noul manager general al
Universității, acesta semnând un contract pe trei ani. Ultimele
discuții cu Mititelu s-au purtat în mare secret, în noaptea de
miercuri spre joi.
Adrian Mititelu și Victor Pițurcă s-au întâlnit în mare secret, în
noaptea de miercuri spre joi, pentru a pune la punct ultimele
detalii ale colaborării, iar ieri după-amiază au semnat contractul.
ProSport a fost singurul ziar care a urmărit runda decisivă de
negocieri.

Cei doi au ales să se vadă abia după miezul nopții, pentru ca
totul să fie cât mai secret. Și de această dată au ales o locație
neutră: hotelul Golden House din Craiova, aflat la jumătatea
distanței dintre biroul patronului Științei și casa fostului
selecționer. Pentru a fi cât mai discreți, Pițurcă și Mititelu au
sosit separat și nu cu mașinile personale. Pițurcă a fost adus la
hotel la 20 de minute după miezul nopții de către Eugen Neagoe, în
timp ce Mititelu a ajuns zece minute mai târziu, cu una dintre
mașinile clubului. Au urmat patru ore de discuții intense,
finalizate în jurul orei 04:30.

„Sunt
fericit”

Chiar dacă se înțeleseseră încă de miercuri noaptea, Pițurcă și
Mititelu au preferat să semneze actele abia ieri după-amiază. Cei
doi au avut același loc de întâlnire și, după aproximativ trei ore,
Mititelu a făcut anunțul oficial. Practic, în ultimele 24 de ore,
cei doi au negociat șapte ore. „Pițurcă a semnat pe trei ani. Sunt
foarte fericit, e cea mai mare realizare a mea de când sunt la
Universitatea. Au fost negocieri foarte dure. Vor fi mari noutăți
la Craiova, începe o nouă eră. De mine scăpați acum, vreau să mă
ocup de alte lucruri. Nu trebuie să ne așteptăm la minuni, pentru a
nu trăi mari deziluzii, trebuie să o luăm pas cu pas. Cred că acum
am făcut tot ce se putea face pentru Craiova”, a declarat
Mititelu.

Suporterii nu trebuie să se manifeste furibund, ci doar
să vină lângă echipă

Adrian Mititelu, patron U Craiova

Ce obiectiv să aibă echipa? Obiectivul se subînțelege când spui
Pițurcă. E un pleonasm să alături performanță de Pițurcă! E cel mai
titrat antrenor român din ultimii 20 de ani

Adrian Mititelu, patron U Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…