Acțiunea „Nimeni la meci” se transformă în „Doar cocalarii,smardoii și interlopii la meci!”

După ultimele evenimente din Ghencea, suporterii steliști sunt nemulțumiți și amenință cu boicotarea partidei cu Victoria Brănești. Chiar dacă meciul din această seară reprezintă debutul ca antrenor al unuia dintre foștii fotbaliști importanți ai echipei, susținătorii trupei "roș-albastre" spun că nu se vor prezenta la confruntarea cu gruparea nou-promovată. Fanii îi îndeamnă pe toți cei care nu sunt de acord cu modul în care este condus clubul să urmeze același mod de protest și să nu se prezinte în tribunele stadionului Ghencea. "NIMENI, din toti cei care doresc STEAUA LIBERA, eliberată de jeg și putoare, NU TREBUIE Să SE PREZINTE LA MECI! Pentru cocalarii care au telefon de 5 milioane și n-au apă curentă, un bilet costă 10 lei la peluze. Pentru țăranii care au telefon de 10 milioane și dau bip, un bilet costă 15 lei, la tribuna a doua. Pentru smardoii comunali, cu seria 5 înmatriculat în Bulgaria, care sunt pe galben tot timpul, un bilet la tribuna I costă 20 de lei. Pentru semi-interlopii ilfoveni, cu seria 7 și parizer în portbagaj, un bilet la tribuna O costă 40 de lei. Pentru interlopii micului Paris, care au ipoteci, credite, leasing-uri, datorii peste tot și sunt așa-zisi „oameni de afaceri" care se ocupă de imobiliare (adică sperie babe singure, ca să le vandâ o parloagă la dracu-n praznic), un bilet la fotolii costă 75 de lei. Cele 2000 de bilete vândute până sâmbăta seară, îndreptățesc premizele unui specatacol de gală. Toți susținătorii „adevărați" ai Stelei
Acțiunea "Nimeni la meci" se transformă în "Doar cocalarii,smardoii și interlopii la meci!"

După ultimele evenimente din Ghencea, suporterii steliști sunt
nemulțumiți și amenință cu boicotarea partidei cu Victoria
Brănești.

Chiar dacă meciul din această seară reprezintă debutul ca antrenor
al unuia dintre foștii fotbaliști importanți ai echipei,
susținătorii trupei „roș-albastre” spun că nu se vor prezenta la
confruntarea cu gruparea nou-promovată.

Fanii îi îndeamnă pe toți cei care nu sunt de acord cu modul în
care este condus clubul să urmeze același mod de protest și să nu
se prezinte în tribunele stadionului Ghencea.

„NIMENI, din toti cei care doresc STEAUA LIBERA, eliberată
de jeg și putoare, NU TREBUIE Să SE PREZINTE LA MECI!

Pentru cocalarii care au telefon de 5 milioane și n-au apă curentă,
un bilet costă 10 lei la peluze.
Pentru țăranii care au telefon de 10 milioane și dau bip, un bilet
costă 15 lei, la tribuna a doua.
Pentru smardoii comunali, cu seria 5 înmatriculat în Bulgaria, care
sunt pe galben tot timpul, un bilet la tribuna I costă 20 de
lei.
Pentru semi-interlopii ilfoveni, cu seria 7 și parizer în
portbagaj, un bilet la tribuna O costă 40 de lei.
Pentru interlopii micului Paris, care au ipoteci, credite,
leasing-uri, datorii peste tot și sunt așa-zisi „oameni de afaceri”
care se ocupă de imobiliare (adică sperie babe singure, ca să le
vandâ o parloagă la dracu-n praznic), un bilet la fotolii costă 75
de lei.

Cele 2000 de bilete vândute până sâmbăta seară, îndreptățesc
premizele unui specatacol de gală. Toți susținătorii „adevărați” ai
Stelei lui Becali, au acum ocazia – nederanjați de huligani și
drogați -, să demonstreze ceea ce behăie mereu, cu fiecare ocazie:
susținerea „așa cum trebuie” a echipei”.

Acesta este îndemnul postat de suporteri pe site-ul fcsteaua.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro