FOTO** Nici turcilor nu le pasă de națională!

Otomanii nu s-au înghesuit să vadă primul meci al lui Guus Hiddink pe banca primei lor reprezentative Turcii nu au umplut tribunele la primul meci pe care naționala lor l-a disputat sub conducerea reputatului olandez Guus Hiddink. Asta, deși biletele au fost destul de ieftine: 10 euro la peluze și 30 la tribunele I și a II-a. Totuși, încă de la încălzire, jucătorii turci au fost încurajați de spectatorii adunați până la acea oră pe stadion, fapt ce i-a făcut pe elevii lui Hiddink să aplaude scandările pe care numai ei le-au înțeles. De partea cealaltă, românii s-au încălzit conștiincioși, fără a fi încurajați de compatrioți. Poate cei 30 de invitați de la hotelul în care au locuit tricolorii au simțit ceva pentru ai noștri. Ceva mai românește era atmosfera din jurul modernului stadion Saracoglu, care a costat 85 de milioane de dolari, acolo unde la toate terasele sfârâiau grătarele. Fără alcool însă, pentru că aceste băuturi au fost sigilate în toate supermarketurile din zonă sau lipseau cu desăvârșire din baruri. Însă organizarea a fost impecabilă, semn că turcii ne-au întrecut de mult și la acest capitol.
FOTO** Nici turcilor nu le pasă de națională!

Otomanii nu s-au înghesuit să vadă primul meci al lui
Guus Hiddink pe banca primei lor reprezentative

Turcii nu au umplut tribunele la primul meci pe care naționala lor
l-a disputat sub conducerea reputatului olandez Guus Hiddink. Asta,
deși biletele au fost destul de ieftine: 10 euro la peluze și 30 la
tribunele I și a II-a.

Totuși, încă de la încălzire, jucătorii turci au fost încurajați de
spectatorii adunați până la acea oră pe stadion, fapt ce i-a făcut
pe elevii lui Hiddink să aplaude scandările pe care numai ei le-au
înțeles. De partea cealaltă, românii s-au încălzit conștiincioși,
fără a fi încurajați de compatrioți. Poate cei 30 de invitați de la
hotelul în care au locuit tricolorii au simțit ceva pentru ai
noștri. Ceva mai românește era atmosfera din jurul modernului
stadion Saracoglu, care a costat 85 de milioane de dolari, acolo
unde la toate terasele sfârâiau grătarele. Fără alcool însă, pentru
că aceste băuturi au fost sigilate în toate supermarketurile din
zonă sau lipseau cu desăvârșire din baruri. Însă organizarea a fost
impecabilă, semn că turcii ne-au întrecut de mult și la acest
capitol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]