De ce a plecat Piți?** ‘I-am cerut lui Gigi garanții de 4 milioane €, deși trebuia să cer 40! A refuzat și ne-am dat mâna’

Fostul tehnician al Stelei, Victor Pițurcă, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că a plecat de la Steaua deoarece Gigi Becali nu a vrut să îi ofere nicio garanțiecă nu va mai vorbi despre echipă și nu a fost de acord cu condițiile puse de el. "M-am întâlnit cu tot staff-ul, am analizat foarte bine și m-am decis să mă despart de Steaua. Nu aveam contract, nu îi furam clubul lui Gigi. I-am dat telefon și i-am zis "Gigi, te rog, din momentul ăsta găsește-ți un nou staff, pentru că nu mai putem colabora". Asta se întâmpla joi. El nu m-a luat în serios. Seara am mers acasă. Vineri dimineață i-am zis să își găsească antrenor pentru meciul cu Brașovul, pentru că noi plecăm. Mi-a zis că are nuntă, întâlnire cu Borcea, dar i-am zis să vină la stadion, pentru că e mult mai important. A venit, mi-a zis că "Piți, mă lași la greu." I-am spus să nu cumva să încerce ce a încercat cu ceilalți antrenori, că pe mine nu mă poate umili. Începuse deja, ce urma să se întâmple peste o lună? I-am zis că vreau garanție ce i-am cerut prima dată, adică un teren care costă 4 milioane de euro, plus un contract care stipula că în cazul în care vorbește, să plătească aceste daune. A fost ultimatumul meu, iar el mi-a zis că nu poate face asta și ne-am dat mâna.", a spus Victor Pițurcă în conferința de presă. "Le-am spus fanilor că Gigi nu a însemnat și nu o să însemne niciodată Steaua și să facă abstracție de el și să iubească în continuare culorile. Ce avantaj aveam eu să îi pun suporterii în c
De ce a plecat Piți?** 'I-am cerut lui Gigi garanții de 4 milioane €, deși trebuia să cer 40! A refuzat și ne-am dat mâna'

Fostul tehnician al Stelei, Victor Pițurcă, a declarat în cadrul
unei conferințe de presă că a plecat de la Steaua deoarece Gigi
Becali nu a vrut să îi ofere nicio garanție că nu va mai vorbi
despre echipă și nu a fost de acord cu condițiile puse de el.

„M-am întâlnit cu tot staff-ul, am analizat foarte bine
și m-am decis să mă despart de Steaua. Nu aveam contract, nu îi
furam clubul lui Gigi. I-am dat telefon și i-am zis „Gigi, te rog,
din momentul ăsta găsește-ți un nou staff, pentru că nu mai putem
colabora”. Asta se întâmpla joi. El nu m-a luat în serios. Seara am
mers acasă. Vineri dimineață i-am zis să își găsească antrenor
pentru meciul cu Brașovul, pentru că noi plecăm. Mi-a zis că are
nuntă, întâlnire cu Borcea, dar i-am zis să vină la stadion, pentru
că e mult mai important. A venit, mi-a zis că „Piți, mă lași la
greu.” I-am spus să nu cumva să încerce ce a încercat cu ceilalți
antrenori, că pe mine nu mă poate umili. Începuse deja, ce urma să
se întâmple peste o lună? I-am
zis că vreau garanție ce i-am cerut prima dată, adică un teren care
costă 4 milioane de euro, plus un contract care stipula că în cazul
în care vorbește, să plătească aceste daune
. A fost
ultimatumul meu, iar el mi-a zis că nu poate face asta și ne-am dat
mâna.
„, a spus Victor Pițurcă în conferința de presă.

„Le-am spus fanilor că Gigi nu a însemnat și nu o să
însemne niciodată Steaua și să facă abstracție de el și să iubească
în continuare culorile. Ce avantaj aveam eu să îi pun suporterii în
cap? M-a deranjat că a început să baliverneze, să zică că îi iau
averea. Acum îmi pare rău că
nu i-am cerut garanții de 40 de milioane, de 100 de milioane de
euro
.”,
a mai declarat Pițurcă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri