Acasa » Alte Sporturi » Atletism » Ancuța Bobocel atacă podiumul: „Va fi o finală spectaculoasă”

Ancuța Bobocel atacă podiumul: „Va fi o finală spectaculoasă”

În vârstă de nici 23 de ani, severineanca Ancuța Bobocel s-a clasat pe locul patru în serii și s-a calificat ieri în finala probei de 3000 de metri obstacole a Campionatului European, de la Barcelona. Eleva pregătită de Marin Istrate n-a forțat și a încheiat cursa în 9:48.01 minute, iar vineri va încerca să-și îmbunătățească timpul și să încheie competiția pe un loc în preajma podiumului. „Este prima mea prezență la Europenele de seniori și sunt fericită că am pătruns în finală. Am avut o serie bună si am urmărit să mă clasez în primele patru locuri, ca să fiu sigură de calificarea în finala de doisprezece. Mă simt în formă și am încredere că va fi bine și vineri. Presimt că va fi o finală spectaculoasă", a spus campioana europeană de tineret, după ce la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008) și la Campionatul Mondial de la Berlin (2009) n-a reușit să treacă de calificări și să pătrundă în finala probei de 3000 metri obstacole.
Ancuța Bobocel atacă podiumul: "Va fi o finală spectaculoasă"

În vârstă de nici 23 de ani, severineanca Ancuța Bobocel s-a
clasat pe locul patru în serii și s-a calificat ieri în finala
probei de 3000 de metri obstacole a Campionatului European, de la
Barcelona.
Eleva pregătită de Marin Istrate n-a forțat și a încheiat cursa în
9:48.01 minute, iar vineri va încerca să-și îmbunătățească timpul
și să încheie competiția pe un loc în preajma podiumului. „Este
prima mea prezență la Europenele de seniori și sunt fericită că am
pătruns în finală. Am avut o serie bună si am urmărit să mă clasez
în primele patru locuri, ca să fiu sigură de calificarea în finala
de doisprezece. Mă simt în formă și am încredere că va fi bine și
vineri. Presimt că va fi o finală spectaculoasă”, a spus campioana
europeană de tineret, după ce la Jocurile Olimpice de la Beijing
(2008) și la Campionatul Mondial de la Berlin (2009) n-a reușit să
treacă de calificări și să pătrundă în finala probei de 3000 metri
obstacole.

Componenta CS Dinamo București – CSM Dr. Tr. Severin deține a șasea
performanță europeană a sezonului, cu 9:34.63, timp înregistrat la
etapa de Diamond League, de la Oslo.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro