300 de jandarmi și polițiști mobilizați la „U” -Steaua! Ce trebuie să știi dacă mergi la meci

300 de jandarmi și polițiști mobilizați la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aproape 300 de jandarmi și polițiști vor fi mobilizați pentru
meciul Universitatea Cluj – Steaua, care se va disputa, duminică,
pe stadionul Cetate din Alba Iulia, în prima etapă a Ligii I.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi
Alba, Cosmin Jurcoveț, a declarat, vineri, corespondentului
MEDIAFAX, că pentru
acest meci vor fi mobilizați peste 230 de jandarmi din cadrul
Jandarmeriei Alba și Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, care
vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în jurul
stadionului.

Jurcoveț a spus că în zonă vor acționa și peste 50 de polițiști,
care vor executa misiuni de menținere a ordinii și siguranței
publice și de fluidizare a circulației rutiere.

Potrivit sursei citate, organizatorii partidei au anunțat că
accesul publicului în stadion se va face începând cu ora 16.00,
numai pe bază de abonamente, bilete și invitații, iar galeria
echipei Universitatea Cluj va fi situată în tribuna a II-a, în timp
ce galeria formației Steaua va sta în tribuna I într-un sector
rezervat.

„Jandarmii vor avea misiunea de a asigura ordinea
publică pe traseele de afluire/defluire a publicului și în zona
apropiată și imediată a arenei sportive înainte, pe timpul și după
terminarea meciului de fotbal. De asemenea, vor interveni pentru
restabilirea ordinii publice în cazul tulburării acesteia, pe
traseele de afluire/defluire, în zona apropiată, imediată și în
interiorul stadionului și vor coordona activitatea firmei de pază
contractate de organizator pe linia îndeplinirii atribuțiilor și
sarcinilor ce revin acestora, conform planului de acțiune întocmit.
Efective din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în cooperare
cu agenți ai Serviciului Poliției Transporturi Alba, vor acționa în
stația CFR din Alba Iulia, pe traseele de afluire/defluire a
suporterilor și în preajma stadionului Cetate și vor executa
misiuni din sfera de competență, destinate menținerii unui climat
de ordine și siguranță publică și prevenirii apariției unor
evenimente rutiere nedorite”
, a spus Jurcoveț.

Meciul Universitatea Cluj – Steaua, din prima etapă a Ligii I,
va avea loc, duminică, de la ora 18.00, pe stadionul Cetate din
Alba Iulia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Transformarea uimitoare a lui Toto Dumitrescu! Cum arată acum fiul lui Ilie Dumitrescu, ce are altă carieră faţă de tatăl lui
Transformarea uimitoare a lui Toto Dumitrescu! Cum arată acum fiul lui Ilie Dumitrescu, ce are altă carieră faţă de tatăl…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×