Acasa » Alte Sporturi » Handbal » „Câinii devin urși”

„Câinii devin urși”

Dinamo a găsit soluția salvării de la faliment a echipei de handbal. Aflați în suferință de doi ani, roș-albii vor juca din sezonul viitor la Brașov, unde au semnat un parteneriat de susținere financiară cu primăria locală. Vara trecută, Dinamo a fost zguduită din temelii. Și-a pierdut majoritatea jucătorilor, nu s-a mai înscris în cupele europene, deși a câștigat acest drept, iar mai apoi s-a chinuit să scape de retrogradare. Interesul pentru echipa de handbal s-a redus aproape către zero: sponsorii au dispărut total, iar susținătorii prezenți la meciuri, compuși în general din familii și prieteni ai handbaliștilor, nu au fost mai mult de 100. Cum în București nu se înghesuie lumea la handbal și pentru a evita implicit desființarea, oficialii echipei au căutat cu disperare o soluție. Iar salvarea a venit în cele din urmă de la Brașov. Echipa locală Rom Cri, susținută de primărie, a retrogradat în ultimul sezon, dar și-a dorit să continue în Liga Națională, astfel că s-a ajuns la ideea unui parteneriat între cele două formații. Iar fuziunea a fost facilitată și de faptul că Dinamo are o filială în orașul de la poalele Tâmpei.
"Câinii devin urși"

Dinamo a găsit soluția salvării de la faliment a echipei de
handbal. Aflați în suferință de doi ani, roș-albii vor juca din
sezonul viitor la Brașov, unde au semnat un parteneriat de
susținere financiară cu primăria locală.

Vara trecută, Dinamo a fost zguduită din temelii. Și-a pierdut
majoritatea jucătorilor, nu s-a mai înscris în cupele europene,
deși a câștigat acest drept, iar mai apoi s-a chinuit să scape de
retrogradare. Interesul pentru echipa de handbal s-a redus aproape
către zero: sponsorii au dispărut total, iar susținătorii prezenți
la meciuri, compuși în general din familii și prieteni ai
handbaliștilor, nu au fost mai mult de 100.

Cum în București nu se înghesuie lumea la handbal și pentru a evita
implicit desființarea, oficialii echipei au căutat cu disperare o
soluție. Iar salvarea a venit în cele din urmă de la Brașov. Echipa
locală Rom Cri, susținută de primărie, a retrogradat în ultimul
sezon, dar și-a dorit să continue în Liga Națională, astfel că s-a
ajuns la ideea unui parteneriat între cele două formații. Iar
fuziunea a fost facilitată și de faptul că Dinamo are o filială în
orașul de la poalele Tâmpei.

Vor pe
podium în trei ani

Consiliul Local Brașov va aproba și oficializa astăzi protocolul cu
CS Dinamo, dar noua structură a început deja să funcționeze. A
preluat întreg palmaresul roș-albilor, iar la FRH au fost
înregistrate deja schimbările de sediu și de nume, echipa urmând să
evolueze sub titulatura de Dinamo Municipal Brașov. Totodată, s-a
stabilit echipa tehnică, Eliodor Voica fiind numit antrenor
principal, iar Ionel Ene și Vasile Curițeanu au fost desemnați
secunzi. Organigrama va fi definitivată în următoarele zile, cu
George Cosac, fostul jucător de Cupă Davis al României (tenis),
probabil președinte, și cu Ovidiu Semen vicepreședinte. Obiectivele
grupării au fost stabilite pe termen lung: în primul sezon –
formarea unei echipe competitive, apoi locurile 1-8, pentru ca în
al treilea an să atace podiumul Ligii Naționale.

22 de jucători are noua echipă Dinamo
Municipal Brașov: 12 provin de la Dinamo București, iar 10 de la
Rom Cri Brașov

12 titluri de campioni ai României au
cucerit dinamoviștii bucureșteni în istorie

De ce nu
se investește mai mult la Rulmentul?

Multă lume s-a arătat contrariată de faptul că Primăria Brașov a
decis să investească la Dinamo, în condițiile în care are o echipă
de calibru în România, ce-i drept la feminin, care a avut rezultate
notabile cu Mariana Târcă. „Mai bine ar fi dat mai mulți bani la
Rulmentul, astfel încât să se poată bate din nou cu Oltchim, decât
să avem două echipe medii”, spun suporterii din Brașov. „Primăria a
vrut să nu moară handbalul masculin în Brașov”, a motivat un om de
handbal.