Violet spre vișiniu! Iancu ar veni în Giulești cu cei mai buni jucători

Redactor:
Gigi Stancu
Violet spre vișiniu! Iancu ar veni în Giulești cu cei mai buni jucători
  • Publicat:
  • Actualizat:

După sosirea în Giulești a lui Dinu Gheorghe, însoțit de o
jumătate din FC Brașov, o mutare similară ar putea avea loc dinspre
Timișoara în perioada următoare.

Patronul Timișoarei, Marian Iancu, s-a săturat de faptul că
autoritățile locale nu-și respectă promisiunile față de clubul
local și ia în calcul să plece și să devină acționar minoritar la
„prima sa iubire”, Rapid. Dacă afacerea se finalizează, acesta nu
va merge cu mâna goală în Grant, ci cu Pantilimon, Bourceanu, Goga
și Parks. Bașca autocarul lui Poli, cel mai modern din Liga I! De
altfel, primul pas în cazul lui Parks a fost deja făcut, atacantul
costarican aflându-se ieri în București, unde și-a negociat
transferul la Rapid.

Aducerea „lotului Timișoara” a fost negociată în detaliu de
George Copos și Marian Iancu zilele trecute. Copos își va evalua
financiar clubul, Iancu – jucătorii pe care îi va aduce, iar în
funcție de această sumă va primi un procent din acțiunile
Rapidului. „Nu știu dacă voi investi la Rapid. Dacă nu o
voi mai face la Timișoara, mă voi duce acolo unde sunt acceptat.
Dacă voi pleca de la Timișoara, jucătorii cei mai buni vor merge la
echipa la care voi investi”
, a confirmat Marian
Iancu.

E
rapidist de mic

Deși în realitate mutarea lui Marian Iancu de la Timișoara în
Giulești este mai dificilă decât pare la prima vedere, totul este
posibil datorită afinității sale recunoscute pentru Rapid. Mai
mult, deși a scos Rapidul din Europa prin memoriul făcut la LPF în
cazul „Varga – Bălan”, acesta ar fi acceptat de rapidiști, mai ales
dacă i-ar aduce cu el pe cei mai buni jucători timișoreni, care ar
urma să umple golurile din lot. Totuși, trebuie avut în vedere că
totul poate fi și o strategie prin care Iancu să pună presiune pe
autoritățile locale din Timișoara, cu scopul ca acestea să cedeze
amenințărilor și să susțină în continuare financiar clubul de
fotbal.

„Ar fi extraordinar să vină. Domnul Iancu a dezvăluit
însă prea multe din detaliile plecării. Cred, mai degrabă, că vrea
să le forțeze mâna celor cu care se ceartă”,
a spus Dinu
Gheorghe, președinte Rapid.

„Nu vreau să aud ce a spus domnul Iancu. Trebuie să
lămurim lucrurile printr-o discuție față în față. Am vorbit ultima
dată cu domnul Iancu în urmă cu o lună, când s-a pus problema unui
nou antrenor, iar dânsul mi-a cerut părerea. Noi am susțint echipa
și o susținem în continuare cum putem”,
a spus Constantin
Ostaficiuc, președinte Consiliul Județean Timiș.

„Fără Iancu și Chivorchian, Timișoara e ca o mașină fără
șofer. Iancu vrea să investească la Rapid. Dacă pleacă Iancu de la
Timișoara, echipa va juca iar 20 de ani în Liga a II-a. El poate să
vândă tot, e echipa lui, să-și scoată banii și să vândă tot, e
echipa lui, să-și scoată banii și să vină acționar minoritar la
Rapid.”,
a spus Dumitru Dragomir, președinte LPF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×