Federer: „Am avut probleme la picior și la spate! E frustrant!”

Federer:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Elvețianul Roger Federer, care a fost eliminat în sferturile de
finală ale turneului de la Wimbledon, a declarat, miercuri, că a
resimțit dureri la picior și la spate în timpul partidei pierdute
în fața cehului Tomas Berdych.

„Am avut mici probleme la picior și la spate. Nu este
vorba de o accidentare, însă au fost dureri care m-au deranjat. Din
această cauză, nu am jucat cum aș fi vrut. Este frustrant. Nu mă
simt bine de două sau trei meciuri. Problemele la picior datează de
la turneul de la Halle. Nu m-a durut în așa fel încât să vreau să
termin cât mai repede posibil, însă a fost inconfortabil. Nu am
putut juca liber și atunci când joci astfel, obții astfel de
performanțe. Ținând cont de aceste circumstanțe, cred că am făcut
un meci corect. Adversarul meu a fost bun atunci când
trebuia”,
a spus Federer.

Tenismanul elvețian, care a fost eliminat și în sferturile de
finală ale turneului de la Roland Garros, a precizat că își va lua
o vacanță de două săptămâni și că este nerăbdător să revină la
Paris și la Londra, anul viitor, pentru a obține rezultate mai
bune.

Federer, locul doi în clasamentul ATP, a fost învins, miercuri,
cu scorul de 6-4, 3-6, 6-1, 6-4 de cehul Tomas Berdych, cap de
serie numărul 12, la capătul unui meci care a durat două ore și 34
de minute.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×