Tameș, decar de nota 10

Spectacolul și golurile promise de Petrovic au lipsit în amicalul cu Maribor, dar și-au făcut apariția ieri, când Poli i-a „măcelărit" pe bucătarii din liga a treia slovenă, scor 10-0. Iulian Tameș a evoluat doar în primele 45 de minute, dar a marcat toate cele trei goluri dinainte de pauză. Chiar dacă a făcut-o în fața unui adversar modest, performanța noului număr zece al Timișoarei este remarcabilă, mai ales că în urmă cu o lună Tameș juca încă în Liga a II-a pentru FC Argeș. Repriza secundă le-a aparținut „împrumutaților". Fiii risipitori Poparadu și Sandu au marcat câte o dublă, iar Axente a înscris și el un gol. Mansour și Mera au punctat și ei într-o partidă care a curs într-un singur sens și care a fost oprită de arbitru cu cinci minute mai devreme.
Tameș, decar de nota 10

Spectacolul și golurile promise de Petrovic au lipsit în
amicalul cu Maribor, dar și-au făcut apariția ieri, când Poli i-a
„măcelărit” pe bucătarii din liga a treia slovenă, scor
10-0.

Iulian Tameș a evoluat doar în primele 45 de minute, dar a
marcat toate cele trei goluri dinainte de pauză. Chiar dacă a
făcut-o în fața unui adversar modest, performanța noului număr zece
al Timișoarei este remarcabilă, mai ales că în urmă cu o lună Tameș
juca încă în Liga a II-a pentru FC Argeș.

Repriza secundă le-a aparținut „împrumutaților”. Fiii risipitori
Poparadu și Sandu au marcat câte o dublă, iar Axente a înscris și
el un gol. Mansour și Mera au punctat și ei într-o partidă care a
curs într-un singur sens și care a fost oprită de arbitru cu cinci
minute mai devreme.


CASETA MECIULUI

Poli Timișoara – NK Paloma (Slovenia): 10-0
(3-0)

Au marcat: Tameș ’16, ’34, ’38, Poparadu ’46,
’65, Axente ’63, Mansour ’67, Mera ”77, F. Sandu ’80, ’84.

Poli în prima repriză: Pantilimon – Bonfim,
Popovic, Cisovsky, Sepsi – Popovici, Alexa, Bourceanu, Tameș –
Goga, Magera.

Poli în a doua repriză: Taborda – Dukic, Mera,
Luchin, Latovlevici – Curtean, Poparadu, Sandu, Vrsic – Axente,
Mansour.

Antrenor: Vladimir Petrovic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania