Refuzat de Steaua, Pulido se duce la Vaslui**: „Îmi făcusem o impresie rea despre România”

Refuzat de Steaua, Pulido se duce la Vaslui**:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ruben Pulido, fost coleg cu Cosmin Contra la Getafe, și-a făcut
junioratul la Real Madrid și ar fi trebuit să semneze cu Steaua în
anul 2007, dar Gigi Becali s-a răzgândit în ultima clipă și l-a
anunțat pe jucător că transferul nu se va mai realiza.

Acum, jucătorul iberic este foarte aproape de FC Vaslui, fiind
dorit de către noul antrenor, Lopez Caro.

„În vara lui 2007 chiar era totul stabilit ca eu să vin la
Steaua. Primisem referințe bune de la Cosmin Contra, discutasem și
cu Adrian Ilie, iar după câteva runde de negocieri mă înțelesesem
și în privința salariului pentru a juca la Steaua. Primisem și
biletele de avion, îmi anunțasem colegii și familia că vin în
România și mă documentasem despre București. Am primit apoi mesaj
să nu mai vin pentru că transferul a picat, Becali se
răzgândise”
, a spus Ruben Pulido în
cancan.ro

„Normal că atunci îmi făcusem o impresie proastă despre
România, dar cred că a fost doar un accident. Acum am încredere că
nu voi mai păți la fel, mai ales că la Vaslui se află și Lopez
Caro. Dar întâi trebuie să iau o decizie, mai am câteva oferte, dar
aceasta pare cea mai interesantă pentru că voi lucra cu un
conațional”,
a mai spus jucătorul.

Unde a mai evoluat Pulido: Real Madrid C (1999-2000), Conquense
(2000-2001), Getafe (2001-2002, 2004-2007), Sporting Gijon
(2002-2003), Rayo Vallecano (2003-2004), Almería (2007-2008) si
Real Zaragoza (2008-2010).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×