Viață de polițist african

Într-o zi de meci, un polițist african stă aproape 24 de ore în dispozitiv, în uniformă subțire și pe un frig pătrunzător. Dacă la Cape Town 1.000 de stuarzi au făcut grevă la meciul Italia - Paraguay, nemulțumiți de salarii, la Johannesburg lucrurile par sub control. Înainte de Brazilia - Coreea de Nord am vorbit cu un polițist care păzea centrul de presă. Un minoritar alb, dar tare simpatic: „Sunt de dimineață în dispozitiv și o să plec mult după ce se termină meciul. Mor de frig". L-am privit compătimitor cum stătea zgribulit în uniforma indecent de subțire pentru condițiile atmosferice.
Viață de polițist african

Într-o zi de meci, un polițist african stă aproape 24 de ore în
dispozitiv, în uniformă subțire și pe un frig pătrunzător.

Dacă la Cape Town 1.000 de stuarzi au făcut grevă la meciul Italia
– Paraguay, nemulțumiți de salarii, la Johannesburg lucrurile par
sub control.
Înainte de Brazilia – Coreea de Nord am vorbit cu un polițist care
păzea centrul de presă. Un minoritar alb, dar tare simpatic: „Sunt
de dimineață în dispozitiv și o să plec mult după ce se termină
meciul. Mor de frig”. L-am privit compătimitor cum stătea zgribulit
în uniforma indecent de subțire pentru condițiile
atmosferice.

„Pentru țară și pentru a fi toată lumea mulțumită că noi, în
Africa, am reușit să organizăm totul impecabil, aș face orice”, a
răspuns atunci când l-am întrebat cât e de greu să fii polițist
într-o țară în care rata infracțiunilor e cea mai ridicată. Vorbea
cu atâta convingere, cu atât patos despre datorie și patrie, încât
m-am hotărât să nu mai scriu că la o ediție de Mondiale unde au
existat amenințări teroriste controalele de orice fel sunt mai
degrabă formale.

Naționalist convins, polițistul african mi-a recomandat, probabil
și pentru că subiectul cu crimele doare, un restaurant unde se
mănâncă ieftin și bine carne de struț. „Carne de ce??”. De struț!
„Cam 100 de ranzi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]