Micuțul Rolls

Redactor:
Daniel Remes
Micuțul Rolls
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul Opel Meriva a avut lansarea internațională la începutul
lunii mai, în orașul german Hamburg, iar ProSport s-a aflat printre
cei care au testat primele mașini ale constructorului neamț.


Pe un traseu destul de simplist am avut la dispoziție automobile cu
două tipuri de motorizări, ambele pe benzină, un 1,4 turbo 140 CP
și 1,4 turbo 120 CP. Prima versiune este suficient de puternică și
face din Meriva un partener foarte bun la drum lung. În schimb,
versiunea de 120 CP e mult mai leneșă și are cutia de viteze în
cinci trepte, față de șase, așa cum are motorul de 140 CP.

În ambele testări s-a dovedit că noul automobil creat de cei de
la Opel, în special pentru familiști, este destul de agil și
dinamic. Iar aceste proprietăți sunt ușor de descoperit și după
înfățișare. Au trecut opt ani de când constructorul german lansase
ultimul Meriva.

La 4
km/h, ușile se blochează automat

Din 2005 și până în prezent, inginerii au lucrat la noul model,
rezultând o mașină foarte flexibilă, cum nu există momentan pe
piață. Principala caracteristică a noului Meriva sunt ușile cu
deschidere opusă, precum la un Rolls-Royce, botezate sugestiv Flex
Doors, și care oferă un acces mai ușor în habitaclu. Pentru cei
care nu știu, Opel a folosit acest sistem de deschidere a ușilor
din 1925 până în 1961, mai exact până când guvernul german a
interzis acest lucru din cauza numeroaselor accidente mortale pe
care le provoca deschiderea acestor uși în mers. Rolls Royce a
reușit să înduplece legislația germană atunci când a creat Phantom.
Ce soluție a găsit Opel pentru ca ușile să nu mai poată fi deschise
în mers? Ei bine, atunci când vitezometrul indică 4 km/h, ușile se
închid automat și nu mai pot fi deschise decât în staționare.

Premiată pentru
design de Auto Bild

În privința design-ului, trebuie spus că noul model Meriva nu mai
are nimic în comun cu cel precedent. Dacă aspectul frontal și cel
posterior păstrează trăsăturile de la noul Astra și Insignia, ceea
ce nu e deloc rău, în lateral, Meriva își arată propria
personalitate. Nu degeaba revista Auto Bild i-a acordat premiul de
design pentru categoria SUV/Van/Tracțiune integrală.


2.500 de ore de muncă au dus la
rezultatul sistemului Flex Doors, portierele pe care le vedem la
Meriva

12.900 de euro este prețul de
plecare al noului Opel Meriva la noi în țară


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…