Bornescu îl așteaptă pe Coman: „Mă sfătuiesc cu Dani”

Redactor:
Gigi Stancu
Bornescu îl așteaptă pe Coman:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Bornescu, portarul titular al Rapidului, îi transmite din
vacanță bunului său prieten, Dani Coman, că poate veni liniștit la
Rapid din sezonul viitor.

„Pepe” crede că o concurență între doi portari valoroși nu poate
fi decât benefică pentru echipă, iar acest lucru, coroborat cu
venirea lui Dinu Gheorghe, o propulsează pe Rapid în favorită la
câștigarea viitorului campionat.

„Pepe”, spuneai că la Rapid e un vid de putere. Acum ești mulțumit
de ultimele mutări?

Da, am auzit și eu că vine Dinu Gheorghe președinte. Din punctul
meu de vedere, este exact ce ne trebuie. Sunt sigur că sezonul
viitor ne vom bate la titlu. Este exclus să mai terminăm în afara
cupelor europene cu dânsul alături de noi. Este unul dintre cei mai
buni conducători din România.

Știți cine va fi noul antrenor?
Din câte știu până acum, antrenor ne va fi Marius Șumudică. El este
un om foarte respectat și iubit în Giulești și va avea toată
susținerea jucătorilor. Nu cred că-i va face cineva probleme.

Te pregătești de Europa League sau de o vacanță mai
lungă?

În această perioadă aștept cu sufletul la gură decizia TAS, pentru
a merge în Europa League. Vreau neapărat să jucăm în această
competiție, deși unii pot spune că nu ne avantajează pentru că ne
scurtează vacanța. Eu aș renunța bucuros la orice vacanță pentru a
juca în Europa. Cred că și suporterii Rapidului vor asta mai mult
ca noi.

Crezi că se mai poate?
Eu cred că decizia de la Lausanne ar trebui să ne fie favorabilă.
Punctele sunt câștigate pe teren de Rapid și de fanii aceia
minunați care au dat zăpada de pe gazon.

Altfel, ce obiectiv ți-ai fixat pentru sezonul
viitor?

În plan personal, nu mă gândesc să plec de la Rapid până nu câștig
un trofeu cu această echipă. Ar fi și culmea, după ce am făcut
atâtea sacrificii, să vin în Giulești, deoarece am renunțat și la
foarte mulți bani. Apoi, vreau să prind din nou naționala. Eu încă
sper la asta.

Se aude că Dani Coman se întoarce în Grant. Te sperie
concurența?

Absolut deloc. Este unul dintre prietenii mei cei mai buni. Vorbesc
des cu el la telefon, chiar mi-a dat niște sfaturi foarte bune când
am avut o perioadă mai proastă, așa că nu va fi nicio problemă,
dimpotrivă.

Ești din ce în ce mai apropiat de suporteri. Ți-ar
plăcea să fii căpitan dacă Lazăr prinde un transfer în
străinătate?

Sunt mulți jucători la Rapid care ar merita înaintea mea să fie
căpitani, cum ar fi Marius Constantin, Bozovic sau Spadacio, așa că
relația mea cu fanii nu poate influența acest lucru. Oricum, nu e o
problemă asta, să așteptăm mai întâi să plece Lazăr. Deocamdată, el
e căpitanul nostru și e foarte bine așa.

24 de
meciuri are Mircea Bornescu în poarta Rapidului

83 de
meciuri are Dănuț Coman pentru Rapid între anii 2004 și 2009

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri