„Fanii să îl boicoteze pe Becali!” Matei: „Mă mir că nu a fost dat afară încă”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Becali și-a pus toți steliștii în cap după anunțul că va muta
echipa la Buzău. Fostul lider al suporterilor, Jean Pavel spune că
fanii trebuie să îl boicoteze în continuare pe patronul din
Ghencea, în timp ce lui Adrian Matei nu îi vine să creadă că Steaua
a ajuns în situația asta: „Mă mir că Becali nu a fost dat afară mai
demult”

„Dacă altă situație nu mai există, să se mute la Buzău, dar
acolo Steaua nu mai e Steaua. Singurul lucru care ar trebui făcut
este ca echipa să revină suporterilor. Atât timp cât e a unei
persoane care spune că acest club este numai al lui, să rămână al
lui și să facă ce vrea cu el. De Hagi și-a bătut joc, lui Lăcătuș
n-a putut să-i facă la fel pentru că își dădea singur foc la
valiză, dar l-a sabotat și l-a făcut să plece, pe Stoichiță l-a
adus la echipă, l-a mințit că-i face echipă în iarnă, iar
următorului pe listă i se va face la fel. Toți suporterii trebuie
să înțeleagă că doar boicotându-l complet, adică să nu mai meargă
la meciuri, atunci Becali va înțelege că trebuie să vândă. Gigi a
știut doar să bage în traistă, pe când Tudorel Stoica, Iovan,
Bumbescu au adus glorie”
, a declarat Jean Pavel pentru
Sport Total FM.

„Becali e
încolțit, nu mai are bani”

„Ministrul ar putea să facă simplu, nu i-ar prelungi
înțelegerea pentru brand întrucât el plătea anual. Dacă Ministerul
Apărării nu mai vrea să i-l atribuie, la revedere! El acum este
încolțit, nu mai are bani. Steaua este pe profit, se autofinanțează
din 1984, vă spun acest lucru sigur
„, a mai spus fostul
lider al fanilor din Ghencea.

Adrian
Matei: „Mă mir că Becali nu a fost dat afară mai
demult”

„Nu pot să cred că Steaua, cu istoria pe care o are, se
poate muta din București. Suporterii acestei echipe sunt
„domiciliați” în Ghencea și ar fi ceva greșit să plece de pe
stadionul pe care s-a consacrat. Problema este că Gigi Becali va
pleca doar cu societatea pe care e inregistrat clubul, pentru că
istoria va rămâne „acasă”. Probabil că el vrea să-și facă o altă
echipă Steaua. Până la urmă actualul patron a refăcut doar
terenurile și a pus un gazon sintetic, restul investițiilor au fost
suportate de stat, înainte de Campionatul European de tineret din
1998. Poate a făcut și el câte ceva, dar statul a băgat foarte
mulți bani, iar faptul că Steaua nu are o baza proprie spune foarte
multe, cât a încercat Gigi Becali să speculeze aceasta relație cu
Ministerul Apărării. Eu mă mir că nu a fost dat afară mai
demult
„, a declarat și Adrian Matei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN PĂCATE...
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN PĂCATE...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri