Parodie în zece acte! De ce a fost ciudat meciul Craiova – CFR?

Parodie în zece acte! De ce a fost ciudat meciul Craiova - CFR?
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Turnu Severin am auzit în jur oameni exclamând la final:
„Prea de tot! Las-o-ncolo! S-a ajuns prea departe!”. Dacă dovezi nu
există, sunt suficiente semne de întrebare ca meciul Craiova – Cluj
să fie cel puțin ciudat.
Mai nimic de spus despre prima repriză. Clujul a fost cam ca la
înfrângerea cu Astra. Aceeași mandolină scâlciată și dezacordată.
În schimb, Craiova a început cu pieptul sus, a marcat două goluri
și părea că nimic nu o oprește de la a obține trei puncte
echivalente cu salvarea. Vine și eliminarea lui Alcantara și totul
părea și jucat. În pauză însă, clujenii încep să joace din ce în ce
mai bine.

1. La oficială, în loja gen
acvariu, cei din staff-ul Clujului vorbesc la telefon. Un pic
bosumflați, dar bizar de liniștiți. Pe Mititelu îl regăsim tot
vorbind la telefon, dar atât de agitat, de zici că se scufunda
planeta. Se mișcă fără țintă prin fața intrării în tribuna oficială
cu telefonul în mână și bodyguarzii după el. Stările astea de
spirit ar fi trebuit să fie inverse.

2. Începe repriza a doua, iar
Craiova se retrage, deși avea un om în plus, iar Clujul era tot o
echipă anostă. Câțiva olteni, gen Mihai Costea, continuă să vrea.
Alții se înghesuie să ceară schimbare încă din minutul 50!
Loviturile Clujului vin calculate, iar lumea începe să huiduie.
Explicația oficială de la final: unii craioveni au căzut fizic.

3. CFR mai are nevoie de un gol,
dar acesta nu cade. 2-2 nu-i ajută pe ardeleni. Unul dintre
fundașii centrali ai Craiovei rezolvă necunoscuta făcând un fault
aberant în careu. E vorba de Iliev, cel pe care îl suspectaseră
oltenii că e cel mai bun prieten al exclusului Trică! Cu Iliev,
Mititelu a fost în dubii dacă să-l lase sau nu să joace acest meci.
A ales să-l lase.

4. La final, ardelenii de pe
teren se bucură zgomotos. La oficială, conducătorii lor nu exultă
însă, așa cum ar fi fost logic să-i vedem. Vorbesc din nou la
telefoane și își trec mâinile prin păr, răsuflând ușurați, ca după
o operație pe cord. Mititelu dispare!

5. În fine, o scenă de lângă
autocarul Craiovei. Colegii săi trec pe lângă el, iar Dina
răcnește: „Îmi vine să-mi bag p… în el de fotbal! Nu știu cum se
făcea că sărea mingea numai la ei! De ce, mă, de ce?”. Subscriem
din nou.

6. În prima repriză, Craiova a
avut trei cartonașe galbene (Dănănae, Pițurcă și Dilevski), timp în
care echipa a marcat de două ori, neprimind vreun gol. După pauză,
nu s-a văzut niciun alt avertisment până la cel al lui Iliev în
ultimele minute, la penalty. În ciuda faptului că era vital pentru
ea să învingă, Craiova n-a mai apelat la nicio intrare mai dură,
mai tare, părând că nu are vreun obiectiv la acest meci.

7. Alex Pițurcă cere schimbarea
în minutul 83, la maximum un minut după ce Craiova efectuase toate
schimbările. Până la final, oltenii au jucat în zece oameni.

8. Două episoade de dinaintea
meciului de ieri: la victoriile din deplasare cu Vasluiul și cu
Rapidul, Silviu Lung jr primește de fiecare dată cartonașe galbene
pentru trageri de timp (la Vaslui, chiar „roșu”), în condițiile în
care echipa sa ținea de un rezultat pozitiv. Ieri nu s-a văzut
acest lucru nici la 1-2, nici la 2-2.

9. Dilevski, impecabil în prima
repriză, a cerut inexplicabil schimbare în partea a doua a
meciului. acuzând crampe musculare, în condițiile în care niciodată
în acest campionat nu a invocat astfel de motive pentru a cere
schimbare.

10. La finalul meciului, Iuliu
Mureșan a anunțat că și l-ar dori pe Mihai Costea la CFR din vară.
Curios sau nu, după ce acum două sezoane a pierdut cu Steaua în
ultimele etape, Craiova l-a dat în Ghencea pe Andrei Ionescu – pe
500.000 de euro. La fel de curios, după ce au pierdut cu Vasluiul
acasă, sezonul trecut, oltenii l-au dat pe Gângioveanu în Moldova
pentru 350.000 de euro, împrumut pentru câteva luni. Cine va merge
la CFR din vară?

Iliev,
ca Bilica!

Bulgarul adus la începutul acestui sezon la Universitatea Craiova a
„reușit” ieri să îi bage lui CFR Cluj trei puncte în buzunar și,
mai mult ca sigur, titlul de campioană în acest sezon. Fotbalul
românesc s-a confruntat în ultima etapă a sezonului 2007-2008 cu o situație aproape
identică. „Personaj” principal, tot CFR Cluj, iar în rolul omului
negru s-a aflat fundașul Universității Cluj, Fabio Bilica.
Brazilianul era, la fel ca și Iliev, la ultimele apariții în Liga I
și, coincidență, a făcut penalty-ul din care clujenii au marcat și
au câștigat primul titlu din istorie.


„Când ai 2-0 și un om în plus la pauză, doar mintea ta
poate pierde meciul! Nu contează forța echipei adverse!”
,
Mircea Lucescu, antrenor Șahtior


Alte meciuri ciudate ale Craiovei în
finalurile de campionat

Sezon 2007-2008
Etapa 32: U Craiova – Steaua 1-2 (0-0)
Marcatori: Prepeliță ’78 / P. Moreno ’76, D. Moreno
’83

Înaintea acelei partide, Craiova se afla la mijlocul clasamentului
fără nicio șansă la cupele europene sau la retrogradare. Steaua
avea nevoie neapărat de victorie, fiind pe primul loc, la egalitate
cu CFR Cluj. Publicul din Craiova a taxat atunci atitudinea
echipei. Înainte de acest meci, Craiova a pierdut iarăși suspect în
Ghencea, antrenorul de atunci, Ionel Gane, schimbându-l pe cel mai
bun om al echipei (Woobay) cu 30 de minute mai devreme.

Sezon 2008-2009
Etapa 34: U Craiova – FC Vaslui 0-1 (0-1)
Marcator: Wesley ’11

Craiova se afla înaintea ultimei etape pe locul 5 și părea ca și
calificată în Europa League pentru sezonul următor. Meciul direct
cu FC Vaslui i-a scos pe olteni din Europa în dauna echipei
patronate de Adrian Porumboiu. Din nou fanii olteni au pus
înfrângerea pe nevoia de bani a Craiovei de a plăti taxa de
licențiere.

4 jucători ai Craiovei cereau
deja schimbare în minutul 60: Dilevski, Dina, Pițurcă și Prepeliță,
iar la pauză jumătate de echipă ceruse acest lucru!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×