Hagi îi dă speranțe lui Stoichiță: „Campionatul nu e decis”

Hagi îi dă speranțe lui Stoichiță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoichiță a declarat la plecarea spre Vaslui că titlul e
„acontat”: „Campionatul e decis, titlul a fost acontat. CFR va fi
campioană”, s-a consolat Lippi. Hagi îl contrazice pe antrenorul
Stelei și spune că nimic nu este încă decis, chiar dacă liderul are
un program mult mai ușor până la final. „Tot timpul vorbim de
aceleași echipe, nimic nu e decis”, a declarat „Regele”

„Nu știu încă cine va lua campionatul. Tot returul vorbim
despre aceleași echipe. Încă nu e decis nimic, titlul se joacă, dar
vom vedea”
, a declarat Hagi.

Fostul
mare jucator al naționalei crede că jucătorii trebuie sprijiniți
tot timpul!


„Important e că acești copii joacă fotbal. Fiecare are calitățile
lui și, în toate zonele în care am fost, copiii au avut condiții
bune, terenuri de antrenament. Am întâlnit tineri entuziaști, dar
important este să îi sprijinim pentru a ajunge unde vor. Fiecare
zonă are unul, doi sau trei jucători buni în echipe. În viitor
trebuie să ne axăm foarte tare pe compartimentul juniorilor, să îi
ajutăm, să joace cât mai multe competiții. Ușor, ușor, o să iasă
sportivi buni care vor reuși să aibă rezultate bune
„, a
declarat Hagi la conferința de presă de la Cupa Hagi – Danone.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×