Pildele „Prințului” Cristea:** „Fă-te fotbalist ca să ai bani!”

Redactor:
Mihai Nejneru
Pildele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Cristea i-a arătat „Micului Prinț” de la Dinamo
câteva jonglerii și i-a dat și sfaturi care să-l ajute în
carieră

Cristi Boboc este una dintre promisiunile școlii de fotbal
dinamoviste. La 13 ani, mijlocașul are grijă de surorile sale mai
mici, are un tată care muncește sezonier în străinătate și pe care
îl vede foarte rar și o mamă casnică. Pentru ca tabloul să fie
complet, puștiul face și naveta timp de mai mult de o oră din
comuna Voluntari până la stadionul din „Ștefan cel Mare”. Iar ieri
a avut ocazia să schimbe câteva pase cu idolul său, nimeni altul
decât Adrian Cristea.

Nu e un moment favorabil să declari că îl ai ca idol în fotbal pe
Adrian Cristea. Și, totuși, Cristi Boboc o face tot timpul, chiar
dacă și-a atras câteva ironii din partea colegilor, plus porecla
„Prințul”. Puștiul însă e sigur pe el și explică: „Îmi place mult
de Cristea, juca senzațional. Și chiar și acum joacă bine”. Așa că
ProSport a organizat o întâlnire între cei doi. Primul șoc l-a avut
copilul, care a rămas mut când și-a văzut idolul întinzându-i mâna.
Al doilea l-a avut chiar subsemnatul, când l-a văzut pe Cristea
metamorfozat complet și cu o mină responsabilă, dându-i sfaturi
puștiului.

„Copiază-i pe marii
jucători”

„Să te ții de fotbal, să fii atent la antrenamente, pentru că
altfel riști să te accidentezi. Să urmărești ce fac marii
fotbaliști și să încerci să le copiezi schemele. N-o să-ți iasă din
prima, dar să nu te descurajezi. Și, neapărat, să te uiți la
fotbal, la mult fotbal. Fotbalul o să te ajute, o să ai bani, un
statut mai special…”, a început „Prințul”, în timp ce copilul,
emoționat, nu putea să îngaime decât „Da, da…”. Pe urmă, a apărut
și mingea în peisaj, iar ieșeanul a trecut la exemplificare. Pase,
jonglerii, iar puștiul executa și el. Zâmbind, „Prințul” a trecut
la arsenalul „brazilian” din dotare, iar Cristi n-a mai putut să
țină pasul. În final, i-a mai strâns o dată mâna și i-a oferit și
un fular alb-roșu.

O să marchez pentru Cristi în Giulești. Nu promit, dar
trebuie să încerc. Sau, dacă nu pot, măcar să câștigăm, că asta e
important

Adrian Cristea, mijlocaș Dinamo

N-o să mă creadă nimeni că m-am antrenat cu idolul meu.
Noroc că ați făcut poze. Să le dați neapărat în ziar, că nu m-au
crezut colegii nici când le-am zis că m-ați ales pentru campania
asta

Cristi Boboc, mijlocaș juniori Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…