Ada, actrița din Băilești!

Redactor:
Dan Filoti
Redactor:
Marius Hutu
Ada, actrița din Băilești!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ada Nechita e o fată al cărei zâmbet nu ai cum să-l uiți, o tipă
tonică, un adevărat suflet al grupului din care face parte, o
veritabilă actriță a handbalului! E din Băilești și aduce aminte de
legendarul Amza Pelea și prin felul ei de a fi: un simț al umorului
dezvoltat, o figură carismatică și posesoarea a unor gesturi
sugestive. Profitând de absența Ramonei Maier, Ada a explodat pur
și simplu atât în prima manșă de la Gyor (25-25), dar mai ales
aseară, când a marcat 7 goluri, fiind cea mai bună marcatoare a
echipei. Aportul extremei dreapta s-a dovedit a fi consistent nu
numai în compartimetul ofensiv, ci mai ales în sistemul defensiv
unde a neutalizat-o pe zvârluga Orsolya Verten, una dintre cele mai
bune aripi stânga a lumii. Nu a fost susținută din truibune de
iubitul ei, Florin Costea, dar „l-am simțit tot timpul aproape”, ne
dezvăluie frumoasa olteancă.

Ada, te-ai făcut remarcată în meciul de
azi…

Echipa a fost remarcată, nu Ada Nechita! Toate fetele care au jucat
azi au fost senzaționale. Am demonstrat că suntem o echipă mare, o
echipă care merită să joace finala și să câștige Liga
Campionilor.
Cum te simți?
Sunt atât de fericită că nici nu pot exprima în cuvinte. E un
sentiment unic pentru că este rezultatul muncii noastre de până
acum. Este cel mai frumos lucru pe care l-am trăit până acum și
sper să nu ne oprim aici.
Cum s-a văzut calificarea de pe teren?
A fost un meci greu, am mers de la egal la egal, dar în partea a
doua a reprizei secunde am dominat complet și am reușit să ne
desprindem.
Ce urmează?
O lună de pregătire, de mai multă muncă. Este visul nostru să
aducem Cupa la Vâlcea și pentru asta vom lupta pe teren până la
ultima picătură de energie. Putem să câștigăm finala!
Veți juca finala la București, în Sala
Polivalentă…

Sper să avem același public mimunat care este de fiecare dată la
Vâlcea. Toți spectatorii de aici au fost cei care ne-au ridicat,
ne-au încurajat, iar rezultatul a fost pe măsură.

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…