Norul vulcanic a aterizat la Vâlcea**

Telefonul vibrează în gol. E doar o luminiță inutilă pe un birou lângă un laptop. Tot ce înseamnă comunicare se rezumă la scris și citit. E greu de crezut că orășelul ăsta atât de liniștit poate ascunde un loc în care infernul să fie pe pământ. Ce vulcani islandezi? Ce nori? Ce restricții aeriene? Aici e dictatura decibelilor. Sala de dincolo de neguri sau locul unde nu se mai aude nimic. Decât un vuiet asurzitor. Am impresia că aș putea scrie la nesfârșit despre zgomot. Odă gălăgiei. Tobelor, trompetelor. E patru și un pic. Fetele sunt la vestiare, pregătite să iasă pe parchet, dar în sală se cântă de două ore. Primii oameni au intrat puțin după ora două. Era încă întuneric în sală. Luminile s-au aprins când mai rămăseseră mai mult de două ore. Sala era trei sferturi plină. Cenușă fonică! Mai e o oră, și atunci animatorul sălii toarnă gaz peste ditamai vâlvătaia. Mai era nevoie? „Să ascultăm acum imul Oltchimului!". Deja arhiplină, sala devine și isterică. E logic să te întrebi în gând dacă îți vor rezista timpanele la goluri. Poți să o faci și tare, tot aia e. Urmează un concurs nebun. DJ-ul e hotărât să spargă boxele și dă la maximum, fanilor nu le pasă de propriii plămâni și zbiară. Urlă. E haos. Și în haosul acesta apar fetele. Cu trei sferturi de oră înainte de start. Treningurile bleu-albastru ies la încălzire, dar sala clocotea de mult. Mai trec cinci minute și adversarele unguroaice sprintează spre centrul terenului. Galeria lor - 150 de maghiari verzi și destul
Norul vulcanic a aterizat la Vâlcea**

Telefonul vibrează în gol. E doar o luminiță inutilă pe un birou
lângă un laptop. Tot ce înseamnă comunicare se rezumă la scris și
citit. E greu de crezut că orășelul ăsta atât de liniștit poate
ascunde un loc în care infernul să fie pe pământ. Ce vulcani
islandezi? Ce nori? Ce restricții aeriene? Aici e dictatura
decibelilor.

Sala de dincolo de neguri sau locul unde nu se mai aude nimic.
Decât un vuiet asurzitor. Am impresia că aș putea scrie la
nesfârșit despre zgomot. Odă gălăgiei. Tobelor, trompetelor. E
patru și un pic. Fetele sunt la vestiare, pregătite să iasă pe
parchet, dar în sală se cântă de două ore. Primii oameni au intrat
puțin după ora două. Era încă întuneric în sală. Luminile s-au
aprins când mai rămăseseră mai mult de două ore. Sala era trei
sferturi plină.

Cenușă
fonică!

Mai e o oră, și atunci animatorul sălii toarnă gaz peste ditamai
vâlvătaia. Mai era nevoie? „Să ascultăm acum imul Oltchimului!”.
Deja arhiplină, sala devine și isterică. E logic să te întrebi în
gând dacă îți vor rezista timpanele la goluri. Poți să o faci și
tare, tot aia e. Urmează un concurs nebun. DJ-ul e hotărât să
spargă boxele și dă la maximum, fanilor nu le pasă de propriii
plămâni și zbiară. Urlă. E haos. Și în haosul acesta apar fetele.
Cu trei sferturi de oră înainte de start. Treningurile
bleu-albastru ies la încălzire, dar sala clocotea de mult. Mai trec
cinci minute și adversarele unguroaice sprintează spre centrul
terenului. Galeria lor – 150 de maghiari verzi și destul de
gălăgioși – urlă. Ai noștri fac zgomot, dar și aplaudă. E sport în
stare pură.

Ritualul steagurilor, prezentarea echipelor, imnul Champions
League (are ceva din cel de la fotbal)… Numai titulatura te face
să tresari. Oana Manea și Steluța Luca sunt sărbătorite pentru
zilele de naștere. Galeria vuiește asurzitor, acoperind un obicei
impresionant al maghiarilor: față în față, galeria și echipa își
cântă imnul național. Gata! Poate să înceapă. Meciul, că iadul
continuă.

Ada din
Băilești

Timpul se dilată sau, din contră, se strânge, în funcție de
evoluția fetelor și mai ales a scorului. Mergem cap la cap cu
unguroaicele. Mai exact se țin scai de noi și asta ne înnebunește.
Privim tabela și nu ne dăm seama dacă acel cronometru merge prea
repede sau prea încet. La 5-5 se aude o voce: „Fluieră finalul!”.
Pauza e primul moment liniștit din ultimele ore. Vuietul lasă loc
freamătului. Tensiunea și emoția plutesc în aer. Dar imediat după
pauză, Ada Nechita, cea susținută original de familia din Băilești
cu un portret cu nea Mărin (foto stânga), ia meciul pe cont
propriu. Secundele sunt ale noastre, se scurg și nu ne pasă. Finala
nu e Morgana. O putem atinge, iar finalul e sublim. În picioare, o
sală își cântă cu ultimele doze de energie o imensă bucurie.

„Să vină Cupa!”

10, 9, 8, 7… și totul în jur erupe. Te temi ca de bucurie să
nu se prăvălească tribunele peste fete, dar se întâmplă exact pe
dos. Handbalistele asaltează tribuna oficială pentru a îmbrățișa
conducerea. Un tsunami de entuziasm și împlinire care mătură tot.
Hagi (foto jos) privește și aplaudă. E luat pe sus. Totul e
exploziv, la propriu. Artificii, confetti picate din tavan, miros
de fum și o veritabilă bătaie cu frișcă, începută de fete și ajunsă
la jurnaliști ori oficiali. Se face liniște prima oară la 19:19.
După cinci ore de vacarm, timpanele ori pulsul continuă să bată în
ritmul tobelor. O clipă nu se mai aude nimic. Un cor de șase voci
care se tăvălesc printre confetti privește spre viitor: „Să vină
Cupa, să vină Cupa, să vină Cupa la Vâlcea!”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania