Prunea: „Ce să le reproșezi jucătorilor?** Ei AU RĂ‚MAS aici”

Prunea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a pierdut primul meci din acest retur, pe un teren unde
nu mai cunoscuse gustul amar al înfrângerii de șapte sezoane.

Florin Prunea spune că jucătorii au circumstanțe atenuante, în
măsura în care s-au pregătit într-un stres permanent, după ce
Bratu&co au dezertat, la îndemnul lui Giovani Becali.

Nu am ce să le reproșez jucătorilor, ei au rămas aici la
greu. Nu poți să-i ceri unui jucător de fotbal profesionist mai
mult în condițiile în care s-au pregătit ei la Cluj. Nu a fost ușor
în aceste zile, sper în săptămâna viitoare să avem liniște. Am
făcut tot posibilul. Din păcate am făcut două greșeli mari, am luat
trei goluri din trei faze fixe. Trebuie să ne concentrăm acum la
meciul de la Iași și pe Europa League.
„, a spus Prunea la
digisport.

Dinamo a condus în două rânduri, dar a pierdut, lucru pus de
oficialul lui Dinamo pe seama golului luat în finalul primei
reprize. Prunea este convins că toți dinamoviștii adevărați trebuie
să strângă rândurile și să reușească să treacă peste perioada
negativă.

A venit acel gol din ultima fază, din prima repriză, Acolo
s-a rupt totul. Din acest moment trebuei să strângem rândurile, pe
toți cei care-i interesează această echipă, pe toți dinamoviștii; e
un moment greu, trebuie să ne adunăm. E un moment extrem de dificil
pentru Dinamo. Cei care mai suntem aici trebuie să strângem
rândurile, e o situație delicată, în care trebuie să ne vedem de
obiectivul nostru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Putin a împietrit. Vin soldații americani. Decizia SUA se aplică din 9 Mai
Putin a împietrit. Vin soldații americani. Decizia SUA se aplică din 9 Mai
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…