Oltchim a încercat s-o ia pe Barbosa!

Oltchim a încercat s-o ia pe Barbosa!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a
încercat să o transfere pe Alexandrina Barbosa de la Itxako Estela,
dar oficialii grupării oltene s-au lovit de refuzul portughezei,
informează MEDIAFAX.

„Am sunat-o și am întrebat-o dacă vrea să vină la Râmnicu
Vâlcea din vară. Mi-a spus că îi e teamă, după ce a luat deja o
«leapșă» în România și că oricum și-a prelungit contractul cu
Itxako pentru încă un sezon. Este o handbalistă de valoare care ne
putea ajuta în sezonul viitor, dar asta este situația, nu se va
face acest transfer
„, a declarat președintele Oltchimului,
Ioan Gavrilescu.

Altfel, Gavrilescu a spus că încă nu și-a dat seama de valoarea
reală a interului din Ucraina, Anastasia Pidpalova, chiar dacă
aceasta este de aproape un an la Oltchim: „La noi nu a
jucat niciun meci important de la cap la coadă. La naționala
Ucrainei a dat zece goluri contra României într-un meci de
calificare la Campionatul European, lucru care cred că spune ceva
de valoarea ei. O să vorbesc și cu antrenorii despre această
problemă, să vedem ce spun și ei. Poate la Vâlcea nu este
fructificată așa cum ar trebui. Eu am decis să o transferăm tot
după un meci în care a marcat contra României 11
goluri”
.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București

Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău

Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca

URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...

Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani

BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲

S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!