Contra încă mai speră la titlu: **”Meciul împotriva Craiovei e crucial”

Cosmin Contra a jucat ieri pentru prima oară ca titular în echipa lui Sabău. A fost un debut cu ghinion pentru fostul internațional, care nu uită să amintească de hențul în urma căruia a înscris Vasluiul. Ce s-a întâmplat astăzi? N-am dat gol, asta s-a întâmplat. Nu e vina antrenorului. N-a ratat el penalty, n-a ratat el din cinci metri singur cu poarta. Pe fondul unui joc mai slab al nostru, am avut un penalty ratat și patru-cinci ocazii clare. Dacă nu dai gol nu ai cum să câștigi. Am întâlnit o echipă care a avut o ocazie, un gol marcat dintr-un henț clar, pe care l-a văzut tot stadionul. Apoi, am intrat în jocul lor, am vrut să dăm gol cât mai repede, am jucat cu multe mingi lungi... Trebuie să învățăm din acest meci, pentru că avem multe de învățat din el. Ai vorbit după meci cu tușierul. Ce i-ai zis? I-am zis că e păcat că munca de un an a unor băieți se poate duce de râpă din cauza unei greșeli de arbitru. Chiar dacă am pierdut această partidă din cauza noastră, jocul a fost influențat mult de faza în care au marcat ei pentru că, pe o căldură sufocantă, ne-am supărat și noi după gol și e greu să începi de la 1-0 pentru adversari. L-ai lovit pe Wesley? Nu. L-am atins doar. Ne-am atins reciproc. Am vrut să vedem care are pielea mai fină. Chiar a fost greșeală de arbitraj la faza aia sau a fost altceva? Principalii vinovați suntem noi, jucătorii. E păcat, băieții au muncit, au alergat pe o căldură sufocantă, am vrut, dar trebuie să fim mai calmi, pentru că se mai poate î
Contra încă mai speră la titlu: **"Meciul împotriva Craiovei e crucial"

Cosmin Contra a jucat ieri pentru prima oară ca titular în
echipa lui Sabău. A fost un debut cu ghinion pentru fostul
internațional, care nu uită să amintească de hențul în urma căruia
a înscris Vasluiul.

Ce s-a întâmplat astăzi?

N-am dat gol, asta s-a întâmplat. Nu e vina antrenorului. N-a ratat
el penalty, n-a ratat el din cinci metri singur cu poarta. Pe
fondul unui joc mai slab al nostru, am avut un penalty ratat și
patru-cinci ocazii clare. Dacă nu dai gol nu ai cum să câștigi. Am
întâlnit o echipă care a avut o ocazie, un gol marcat dintr-un henț
clar, pe care l-a văzut tot stadionul. Apoi, am intrat în jocul
lor, am vrut să dăm gol cât mai repede, am jucat cu multe mingi
lungi… Trebuie să învățăm din acest meci, pentru că avem multe de
învățat din el.

Ai vorbit după meci cu tușierul. Ce i-ai
zis?

I-am zis că e păcat că munca de un an a unor băieți se poate duce
de râpă din cauza unei greșeli de arbitru. Chiar dacă am pierdut
această partidă din cauza noastră, jocul a fost influențat mult de
faza în care au marcat ei pentru că, pe o căldură sufocantă, ne-am
supărat și noi după gol și e greu să începi de la 1-0 pentru
adversari.

L-ai lovit pe Wesley?
Nu. L-am atins doar. Ne-am atins reciproc. Am vrut să vedem care
are pielea mai fină.

Chiar a fost greșeală de arbitraj la faza aia sau a fost
altceva?

Principalii vinovați suntem noi, jucătorii. E păcat, băieții au
muncit, au alergat pe o căldură sufocantă, am vrut, dar trebuie să
fim mai calmi, pentru că se mai poate întâmpla să începem meciuri
de la 0-1. Ne-am pierdut puțin și e normal, pentru că toți băieții
vor foarte mult să câștige meciurile, iar graba și greșelile au
făcut să intrăm în jocul lor, să încercăm cu mingi lungi. Când am
pus mingea jos și am jucat ce știm noi să jucăm, le-am pus
probleme, am avut ocazii, dar trebuie să dăm și gol.

După acest rezultat, cât contează meciul următor cu
Universitatea Craiova?

Din punctul meu de vedere, meciul de la Turnu Severin e crucial.
Sperăm să profităm săptămâna viitoare, să câștigăm cu Craiova și să
rămânem acolo în față.

„Vine o echipă puternică, marchează un gol, se apără tot
meciul și asta e, n-am luat niciun punct”,
Cosmin Contra,
jucător Poli Timișoara

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania