Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Nervi pe dreapta!

Nervi pe dreapta!

Scarlatache (foto, în dreapta) va fi în premieră titular în acest retur. Fostul fundaș de la Pandurii și Astra i-a luat fața lui Molinero și va evolua în partida de azi încă din primul minut. „Scarla" va face pereche pe flancul drept cu Gabriel Torje, fostul timișorean revenind după etapa de suspendare din meciul cu Ceahlăul. Interesant este că cei doi tineri din lotul „câinilor" s-au „aprins" ieri în cantonamentul de la Săftica. Scarlatache a fost deranjat de o intrare a lui Torje din timpul ședinței de pregătire, apoi cei doi s-au contrat câteva minute, lucrurile putând scăpa de sub control la un moment dat. Până la urmă, „cocoșii" s-au liniștit, și-au dat mâna, iar lucrurile au revenit la normal. „Nu a fost nimic grav. S-au aprins și ei, că sunt tineri și stau mult în cantonament. Și-au dat mâna, iar totul a fost OK", a spus ieri unul dintre dinamoviști.
Nervi pe dreapta!

Scarlatache (foto, în dreapta) va fi în premieră titular în
acest retur. Fostul fundaș de la Pandurii și Astra i-a luat fața
lui Molinero și va evolua în partida de azi încă din primul
minut.
„Scarla” va face pereche pe flancul drept cu Gabriel Torje, fostul
timișorean revenind după etapa de suspendare din meciul cu
Ceahlăul. Interesant este că cei doi tineri din lotul „câinilor”
s-au „aprins” ieri în cantonamentul de la Săftica. Scarlatache a
fost deranjat de o intrare a lui Torje din timpul ședinței de
pregătire, apoi cei doi s-au contrat câteva minute, lucrurile
putând scăpa de sub control la un moment dat. Până la urmă,
„cocoșii” s-au liniștit, și-au dat mâna, iar lucrurile au revenit
la normal. „Nu a fost nimic grav. S-au aprins și ei, că sunt tineri
și stau mult în cantonament. Și-au dat mâna, iar totul a fost OK”,
a spus ieri unul dintre dinamoviști.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]