Galeria lui Poli vrea rejucarea!** „Jucătorii și suporterii nu au nicio vină! Să plătească doar vinovați!”

Galeria lui Poli vrea rejucarea!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii lui Poli Timișoara sunt deranjați de
scandalul în care este implicat clubul lor, mai ales că adversari
în această luptă juridică sunt chiar frații lor de la
Rapid.

Liderii Peluzei Sud Timișoara au postat un comunicat oficial prin
care au transmis că nu sunt de accord ca echipa lor să câștige cu
3-0 meciul cu Rapid, pe care îl pierduseră pe teren. „Din păcate
acesta este fotbalul modern, din ce în ce mai departe de spiritul
sincer de competiție, din ce în ce mai plin de mizerii, de
interpretări ale regulamentelor, de portițe legale. Din punctul
nostru de vedere lucrurile sunt clare. Dacă jucătorii au fost
transferați corect, scorul trebuie să rămână cel de pe gazon, bătut
în cuie. Dacă se constată că regulamentele au fost încălcate cu
bună-știință, considerăm normal ca cei vinovați să plătească. De
asemenea, considerăm că atât jucătorii cât și suporterii celor două
echipe nu poartă nici o vină în acest scandal. Rezultatul trebuie
să se stabilească pe terenul de joc, într-o rejucare a acestui meci
în condiții corecte pentru ambele echipe”, au transmis suporterii
timișoreni.

„Scandalurile și sfidarea regulilor (atât cele ale
jocului cât și cele ale bunului-simț) au luat locul spectacolului
fotbalistic de pe gazon”

Citat din comunicatul Peluzei Sud Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare