Sabău: „Nu există răbdare!”

„Moțul” a primit primele
laude în retur după meciul cu Rapid, culmea, pierdut cu 1-0. Asta
pentru că, explică el, echipa începe să înțeleagă cerințele
sale

„Timpul nu mai avea răbdare”, o concluzie pe
care românii o îmbrățișează de când Marin Preda a scris-o în
„Moromeții”, o concluzie pe care Sabău se încăpățânează însă să o
ignore și încearcă prin muncă să schimbe, în timp, imaginea
fotbalului practicat de Poli.

Ați adunat cele mai multe laude după prima
înfrângere în retur. Este Poli într-o creștere?

Da. Mă bucură mult atitudinea și existența
acelei stări de spirit de luptă. Trebuie să îți dorești foarte
mult, pentru că fotbalul românesc merge foarte mult pe organizare
și pe voință.

Voință?

Atunci când de fiecare dată faci un lucru,
în timp poate să existe progres. Jucătorii vin cu un bagaj de
cunoștințe sărac, se lucrează foarte puțin la copii și juniori și
ajung cu lipsuri foarte mari la primele echipe. Atunci noi,
antrenorii care vrem să-i facem să joace ceva, suntem de multe ori
incomozi. De multe ori le este foarte greu de acceptat când îi
corectezi, îi disciplinezi, le arăți ce înseamnă jocul de fotbal și
cum ar trebui jucat. Pentru asta, este nevoie de multă răbdare, și
ei au nevoie de multă răbdare, și eu pentru a-i face să înțeleagă
că numai așa pot să progreseze. Pot progresa numai dacă gândesc,
dacă sunt preocupați în antrenament și în joc, concentrați în
pregătiri, dar în același timp în fiecare meci să repete lucrurile
bune.

Au fost cazuri în care să nu le convină
critica?

Cum să nu! Unui om îi place să fie numai
lăudat. În general ne place să fim numai lăudați. Dar când le spun
că este pentru binele lor, unii reușesc să înțeleagă acest lucru și
încearcă să se corecteze, pentru că nu e un moft al meu.

„Baza pe dinamică și
posesie”

Spuneați că Poli nu a fost concepută să
construiască și se baza foarte mult pe contraatacul cu Gigel Bucur.
Încercați să schimbați acest mod de joc?

La antrenamente fac numai posesie, toată
ziua ducem mingea de la fundaș la mijlocaș și apoi la atacant, dar
sunt niște automatisme care s-au format. Nu critic ce s-a întâmplat
până acum, fiecare are filosofia sa de a antrena. Eu văd fotbalul
într-un anumit fel și va trebui să și accept automatismele formate,
dar în același timp este o luptă permanentă să îi conving pe
jucători să accepte ceea ce vreau de la jocul de fotbal,, unul
bazat pe dinamică și posesie.

Cociș, Kozak și poate chiar Bourceanu sau
Contra, sunt jucători care pot schimba fața jocului la centru?

Cred că orice jucător poate avea acest rol
dacă acceptă, vrea și vede că e un lucru bun jocul combinativ, că e
bine să ceară tot timpul mingea, să fie în joc.

Este a doua repriză cu Rapid un exemplu în
acest sens, când ați dominat tactic jocul?

Da. S-a pus permanent presiune și s-a dus
mingea în față. S-a construit foarte mult, pe un teren destul de
greu. Echipa a avut și ritm, a alergat foarte mult. Chiar am arătat
bine ca și construcție de joc, deci se poate. Încet încet prindem
încredere, dar este nevoie de timp. Au fost multe schimbări în lot,
mulți jucători noi.

Credeți că nici lumea nu are răbdare?

Daa, sigur! Nu există niciun proiect, nu e
vorba numai de fotbal, ci în toate domeniile nu există răbdare, pe
un proiect foarte clar. Totul se face pentru moment pentru câștigul
imediat, nu se construiește nimic, nu se pun bazele unui lucru
solid. Dar o echipă puternică se face în timp. Este nevoie să
găsești jucători care au mentalitate de performanță, de rigoare,
ambiție, nu doar jucători care știu să dea într-o minge. În fotbal,
numai ca să faci un lot de echipă îți trebuie doi ani de zile.

Cum vedeți reacțiile de supărare ale
publicului?

Sunt cauzate și de intoxicații, analize
neprofesioniste. Este și reacția firească de supărare, de multe ori
încerc să o înțeleg. A doua zi am stat de vorbă cu câțiva și
spuneau: „dom’le, nu știu ce s-a întâmplat, m-a luat valul, am
strigat «demisia!» și eu știu ce se lucrează aici și ce pasiune
este. Dar eram nervos”. Foarte multă lume apreciază forma de
moment. Ieșirea asta de nervozitate, de supărare, se întâmplă…
Unii trec mai ușor, alții mai greu, suntem diferiți ca oameni și
fiecare e afectat în felul lui.

„Te doare când ești
apreciat numai la bine”

Cum ați resimțit momentele de tensiune și
criticile?

E
foarte greu pentru că vezi câtă pasiune pui, câtă muncă faci, câte
sacrificii există, nopți pierdute în vizionări. Te doare când vezi
că ești apreciat numai când lucrurile merg bine, iar când ai nevoie
nu ești sprijinit, ba din contră. Dar sunt și mulți care apreciază.

Ce s-a lăsat în afara acestor analize?

Nu s-a analizat exact ce se poate face
într-un timp atât de scurt, nu s-a analizat că este o echipă în
totală schimbare față de toate celelalte echipe care au un lot
stabil.

Spuneați că jucătorii vin cu mari lipsuri
din centrele de copii și juniori. Răzvan Lucescu blama și el recent
calitatea sportivă. Pe scurt, ce avem de făcut?

În primul rând, trebuie investit în
infrastructură, asta e tot. Ce există în Italia în divizia D, noi
avem în divizia A. Noi considerăm că avem condiții, dar nu ne
ridicăm la nivelul celorlalți. Dacă vreți să vedeți ce înseamnă
condiții, mergeți la școala de fotbal a lui Gică Hagi. Atunci ne
dăm seama despre ce e vorba.

„Întotdeauna voi încerca să îi laud pe
jucători atunci când lucrurile merg bine, când sunt preocupați și
au atitudine. Dar nu o să evit să îi corectez, o să le spun atunci
când greșesc, chiar dacă nu le convine”

„În trei ani formezi o echipă. Sunt niște
pași, degeaba închizi ochii și mergi la întâmplare. Poate să iasă
un rezultat o dată, dar e întâmplare”