L-a lăsat cu mâna întinsă!**

L-a lăsat cu mâna întinsă!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mult-așteptata întâlnire dintre Terry și Bridge a avut loc
sâmbătă, cu prilejul meciului dintre Chelsea și Manchester City,
din etapa a 28-a a Premier League. Pentru că i-a lăsat logodnica
însărcinată anul trecut, fundașul lui City a refuzat să dea mâna cu
fostul său prieten.

Manchester City a devenit nașul lui Chelsea. Cel puțin așa spun
statisticile acestui sezon, în care echipa lui Roberto Mancini se
poate lăuda cu o performanță cu adevărat remarcabilă. A bătut-o și
acasă, și la Londra pe principala candidată la titlu în Premier
League, prima dată cu 2-1, iar sâmbătă cu 4-2. Însă, pentru foarte
multă lume, cel puțin la începutul jocului, spectacolul sportiv a
trecut pe al doilea plan, toate privirile fiind ațintite pe
căpitanul gazdelor, John Terry, și pe Wayne Bridge, cu câțiva ani
în urmă coechipieri pe „Stamford Bridge”, în perioada în care
pentru The Blues juca și Adi Mutu.

S-a făcut că nu-l
vede

Cei doi urmau să se întâlnească pentru prima oară, față în față,
după ce presa din Insulă a dezvăluit povestea infidelității lui
John Terry, care și-a înșelat soția cu prietena lui Bridge,
franțuzoaica Vanessa Perroncel (foto, medalion), pe care a lăsat-o
gravidă. Bridge a și anunțat că, pentru a evita să facă parte din
același vestiar cu Terry, a decis să renunțe la echipa națională.
Terry a sperat însă că, mergând înspre el cu mâna întinsă chiar
înainte de fluierul de start al partidei, va reuși să îngroape
securea războiului și va aduce o pace sinonimă și cu come-back-ul
lui Wayne la lot. Însă supărarea jucătorului lui City este mare, el
trecând pe lângă adversarul său, pe care l-a lăsat cu mâna întinsă.
Bridge s-a salutat în schimb cu copilul care stătea lângă
Terry.

Fanii lui Chelsea au ținut partea vinovatului, arborând bannere de
încurajare pentru isprava lui Terry, dar s-au liniștit total la
final, când tabela indica un greu de anticipat 2-4, în condițiile
în care City părea ușor de ucis.

„Toată lumea știe cum este Terry. Povestea era cunoscută în
cercurile fotbalistice, mai puțin de Bridge, căruia nu-i puteam
spune nimic”
, Craig Bellamy, atacant Manchester City

„Terry nu mai poate fi căpitanul Angliei cel puțin până
terminăm participarea la Campionatul Mondial. Acest rol înseamnă un
model pentru tineri și suporteri, ceea ce John nu mai
este”
, Fabio Capello, selecționer Anglia

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×