Acasa » Alte Sporturi » Rugby » Se dau la urși

Se dau la urși

România întâlnește mâine (ora 14:00/ TVR2), la Soci, Rusia, într-un meci de totul sau nimic. Partida contează pentru returul Cupei Europene a Națiunilor, dar și pentru calificarea la Cupa Mondială 2011. Astfel, pentru a spera la calificarea directă, „stejarii" trebuie să învingă la o diferență mai mare de 10 puncte, pentru a compensa rezultatul din tur, de la București, când adversarii au câștigat cu 28‑19. Elevii lui Serge Lairle pornesc azi spre Soci, pregătiți să facă față oricăror probleme. „Ultima dată când am fost în Rusia am fost serviți cu o masă care ne-a sleit de puteri înainte de meci. Mergem acolo să câștigăm și ne-am pregătit foarte bine, orice detaliu a fost analizat. Nu ne e teamă de vreo întâmplare nedorită, pentru că am avut parte de experiențe de acest gen și ne așteptăm la orice", a declarat căpitanul Sorin Socol. Întâlnirile cu Rusia din deplasare sunt așteptate cu emoții, din cauza șicanelor adversarilor, cele mai memorabile fiind episodul cu mâncarea ce conținea o substanță cu proprietăți de somnifer servită românilor și discuțiile de la vamă pe motiv că fotografiile din actele oficiale nu corespund.
Se dau la urși

România întâlnește mâine (ora 14:00/ TVR2), la Soci, Rusia,
într-un meci de totul sau nimic. Partida contează pentru returul
Cupei Europene a Națiunilor, dar și pentru calificarea la Cupa
Mondială 2011.

Astfel, pentru a spera la calificarea directă, „stejarii”
trebuie să învingă la o diferență mai mare de 10 puncte, pentru a
compensa rezultatul din tur, de la București, când adversarii au
câștigat cu 28‑19. Elevii lui Serge Lairle pornesc azi spre Soci,
pregătiți să facă față oricăror probleme. „Ultima dată când am fost
în Rusia am fost serviți cu o masă care ne-a sleit de puteri
înainte de meci. Mergem acolo să câștigăm și ne-am pregătit foarte
bine, orice detaliu a fost analizat. Nu ne e teamă de vreo
întâmplare nedorită, pentru că am avut parte de experiențe de acest
gen și ne așteptăm la orice”, a declarat căpitanul Sorin Socol.
Întâlnirile cu Rusia din deplasare sunt așteptate cu emoții, din
cauza șicanelor adversarilor, cele mai memorabile fiind episodul cu
mâncarea ce conținea o substanță cu proprietăți de somnifer servită
românilor și discuțiile de la vamă pe motiv că fotografiile din
actele oficiale nu corespund.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro