Decret de la Palat! Tătărușanu** în locul Zapata

După eșecul cu 1-3 suferit sâmbătă, în meciul cu Ceahlăul, „11"-le Stelei ar putea arăta altfel la meciul următor, cu CFR Cluj. Gigi Becali și-a spus opinia după meciul cu Ceahlăul. Fără a-l amenința în vreun fel pe Stoichiță, patronul și-a expus reproșurile în privința alcătuirii primului „11". „Tănase nu are ce căuta al doilea vârf! Stoichiță se crede vreun geniu de încearcă ceva ce nu a descoperit nimeni înaintea lui? Așa insista și Hagi cu Boștină. Tănase poate juca doar mijlocaș. Apoi, de ce m-a bătut la cap să-l iau pe Parpas și el îl bagă tot pe Baciu? Nu înțeleg de ce Petre Marin e titular, după ce i-am adus pe Karamyeni. Bine, mă, nici măcar unul dintre ei să nu fie în primul «11»? Și de ce am jucat cu doi închizători și nu l-a băgat pe Toja?", s-a întrebat patronul. Ținând cont și de suspendarea lui Nicoliță, care a luat „roșu" la Cluj, Steaua va arăta cu siguranță altfel. Echipa pe care o vrea patronul cu CFR: Tătărușanu - Golanski, Parpas, Tudose, Art. Karamyan - Szekely, Ov. Petre, Toja, Tănase - Kapetanos, Stancu
Daniel Vlad
Decret de la Palat! Tătărușanu** în locul Zapata

După eșecul cu 1-3 suferit sâmbătă, în meciul cu Ceahlăul,
„11”-le Stelei ar putea arăta altfel la meciul următor, cu CFR
Cluj. Gigi Becali și-a spus opinia după meciul cu Ceahlăul. Fără
a-l amenința în vreun fel pe Stoichiță, patronul și-a expus
reproșurile în privința alcătuirii primului „11”. „Tănase nu are ce
căuta al doilea vârf! Stoichiță se crede vreun geniu de încearcă
ceva ce nu a descoperit nimeni înaintea lui? Așa insista și Hagi cu
Boștină. Tănase poate juca doar mijlocaș. Apoi, de ce m-a bătut la
cap să-l iau pe Parpas și el îl bagă tot pe Baciu? Nu înțeleg de ce
Petre Marin e titular, după ce i-am adus pe Karamyeni. Bine, mă,
nici măcar unul dintre ei să nu fie în primul «11»? Și de ce am
jucat cu doi închizători și nu l-a băgat pe Toja?”, s-a întrebat
patronul. Ținând cont și de suspendarea lui Nicoliță, care a luat
„roșu” la Cluj, Steaua va arăta cu siguranță altfel.

Echipa pe care o vrea patronul cu CFR:
Tătărușanu – Golanski, Parpas, Tudose, Art. Karamyan – Szekely, Ov.
Petre, Toja, Tănase – Kapetanos, Stancu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania