Poli, 40 de milioane** de euro degeaba

Poli, 40 de milioane** de euro degeaba
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu spune acum, la cinci ani împliniți de când a
preluat Poli Timișoara, că a investit în club 40 de milioane de
euro. În ciuda banilor pompați, Poli n-a cucerit însă niciun
trofeu.
Marian Iancu are un bilanț lung al cheltuielilor pentru cei cinci
ani. După cum singur a mărturisit recent, „proiectul Poli
Timișoara” l-a costat până acum peste 40 de milioane de euro. „Eu
nu am făcut ca alții, să împrumut clubul și pe urmă să iau banii
înapoi”, a declarat Iancu.

Nouă
antrenori, peste o sută de jucători

Gruparea bănățeană a avut nouă antrenori. Olăroiu, Hagi, Cîrțu,
Artimon, Uhrin, Balint și Sabău, plus Rotariu și Velcea, ca
interimari. „Sunt multe greșeli pe care le-am făcut în acești cinci
ani. Este vorba de unii antrenori sau de unii jucători, dar
important este că nu am repetat aceste greșeli”, a precizat
Iancu.Nu doar antrenori au fost mulți, ci și jucători. Bănățenii au
trecut de o sută de fotbaliști legitimați în ultimii cinci ani, iar
din echipa preluată în 2005 mai există doar un fotbalist, Gueye
Mansour.

Cu toate acestea, fanii au rămas cu un gust amar: Poli nu a
cucerit niciun trofeu, jucând doar două finale de Cupă (2007 și
2009). În rest, în 2009, am mai notat eliminarea lui Șahtior din
preliminariile Ligii Campionilor și victoria în campionat în fața
lui Dinamo, prima după 12 ani.

„Nu am câștigat niciun trofeu, dar eu nu privesc acest
lucru ca pe o dezamăgire”
, Marian Iancu, patron Poli
Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Primul cod roşu de vreme severă din acest an. Furtunile au făcut prăpăd: Acoperişuri smulse de vânt, case inundate, copaci doborâţi. Un panou publicitar a căzut peste un trecător
Primul cod roşu de vreme severă din acest an. Furtunile au făcut prăpăd: Acoperişuri smulse de vânt, case inundate, copaci…
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
TAXĂ obligatorie în România. ORDINUL s-a dat deja direct de la UE
TAXĂ obligatorie în România. ORDINUL s-a dat deja direct de la UE
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×