FOTO** Frații Karamyan au semnat cu Steaua! „Vrem să-l facem fericit pe Stoichiță!”

Frații Arman și Artiom Karamyan au semnat cu Steaua. După mai multe zile de negocieri, cei doi au ajuns azi la un acord cu conducerea clubului din Ghencea, semnând un contract pe doi ani cu echipa lui Becali. Aceștia vor pleca mâine în cantonamentul echipei din Turcia. Aceștia s-au înțeles asupra clauzelor care au constituit mărul discordiei la negocierile de ieri și vor ajunge în cursul zilei la Timișoara, unde-și vor face bagajele spre Turcia.
FOTO** Frații Karamyan au semnat cu Steaua! "Vrem să-l facem fericit pe Stoichiță!"

Frații Arman și Artiom Karamyan au semnat cu Steaua. După mai
multe zile de negocieri, cei doi au ajuns azi la un acord cu
conducerea clubului din Ghencea, semnând un contract pe doi ani cu
echipa lui Becali. Aceștia vor pleca mâine în cantonamentul echipei
din Turcia. Aceștia s-au înțeles asupra clauzelor care au
constituit mărul discordiei la negocierile de ieri și vor ajunge în
cursul zilei la Timișoara, unde-și vor face bagajele spre
Turcia.

Artiom Karamyan a declarat imediat după finalizarea
negocierilor: „Sunt bucuros că am semnat contractul, vrem
să facem bucuroși suporterii Stelei și pe Mihai Stoichiță,
câștigând titlul. Cred că Steaua este mai puternică prin venirea
noastră
„.

Președintele executiv al Stelei, Valeriu Argăseală, s-a declarat
fericit de finalizarea negocierilor, care s-au dovedit a fi lungi
și anevoioase: „Au fost negocieri lungi și dificiele, dar
așa este când negociezi. Sunt bucuros că am ajuns la un acord.
Jucătorii vor pleca spre Antalya”
, a declarat
Argăseală.

Artiom Karamyan va purta tricoul cu numărul
77, în timp ce fratele său,
Arman, va evolua cu numărul
33.

Cei doi jucători în vârstă de 30 de ani, care au evoluat în
turul acestui sezon la FC Timișoara, se vor alătura, în cursul zile
de marți, lotului condus de Mihai Stoichiță, care se află în
cantonament, în Antalya.

Cei doi au debutat in 1996 pentru Arabkir Erevan, de unde au
fost transferați, în sezonul următor, la Pyunik Erevan, echipă
antrenată la acea vreme de actualul antrenor al echipei Steaua,
Mihai Stoichiță. De asemenea, cei doi au mai evoluat împreună
pentru Kilikia Erevan, Panachaiki Patras, Arsenal Kiev, Rapid
București și FC Timisoara.

Arman a mai jucat în România și pentru echipele FC Brașov,
Gloria Bistrița și Ceahlăul Piatra Neamț, când acestea evoluau în
primul eșalon.

Atât Arman, cât și Artiom au jucat, din anul 2000, pentru
reprezentativa Armeniei în 48 de partide (Arman), respectiv 50
(Artiom), marcând, în total, șapte goluri.

Artiom și Arman Karamyan au cucerit două titluri în Armenia, cu
Pyunik Erevan (2001 si 2002), Cupa Armeniei, cu Pyunik (2002). La
aceste performanțe, palmaresul lui Arman este îmbogățit și cu o
Cupă a României, obținută în perioada în care acesta juca la
Rapid.


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania