Prima finală de Grand Slam dintre Serena și Henin!** Cine se impune la Melbourne?

Prima finală de Grand Slam dintre Serena și Henin!** Cine se impune la Melbourne?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finală de vis la Australian Open, în competiția feminină. Na Li
și Jie Zheng au uimit întreaga lume ajungând până în semifinale la
Melbourne, dar nu au mai putut să producă și în această fază
surpriza: Serena și Henin s-au calificat în minimum de seturi în
ultimul act.

Henin, ce
revenire!

Justine a avut mecirui extrem de grele până în acest penultim act
(cu Dementieva, cu Kleybanova și cu Yanina Wickmayer – ultimele
două întinse pe durata a trei seturi). Nici disputa din sferturi,
contra Nadiei Petrova nu a fost una ușoară, belgianca petrecând pe
teren aproape două ore, chiar dacă s-a impus în două seturi.

Toți se întrebau cum va arăta Henin în semifinală, având în vedere
că nu mai disputase un Grand Slam de exact doi ani (Australian Open
2008 a fost ultimul). Queen Justine le-a răspuns tuturor în mai
puțin de o oră, administrându-i o corecție severă chinezoaicei:
6-1, 6-0, după doar 51 de minute.

Dacă în disputele anterioare serviciul lui Justine a fost arma
precară, de data aceasta ea a reușit să și-l îmbunătățească
vizibil: 84% mingi câștigătoare pe primul serviciu, 5 ași. De
asemenea și dreapta a funcționat la capacitate maximă (până acum în
turneu Henin a impresionat doar prin reverul senzațional și prin
modul în care a reușit să gestioneze momentele cheie).

Victoria îi aduce câștigătoarei de la Melbourne 2004 cea de-a 12-a
finală de Grand Slam. Dacă va câștiga ultimul act, Henin va bifa
cel de-al 8 turneu de Mare Șlem.

E uimitor ce s-a întâmplat, din nou sunt într-o finală
de Grand Slam, e mai mult decât aș fi sperat. Am o atitudine
diferită, mă bucur foarte mult că mi-am găsit cadența și de-abia
aștept finala. E uimitor
„, a spus tenismena din Belgia
pentru Eurosport.

CITEȘTE AICI SUPER
EDITORIALUL LUI CRISTIAN TUDOR POPESCU:
TACTICA UITĂ‚RII DE
SINE

Serena, 4
mingi de meci ratate

Ușor accidentată, numărul 1 mondial i-a spulberat visul lui Na Li
de a se califica în prima sa finală de Grand Slam. Sfertul cu
Azarenka (când a revenit de la un set pierdut și 0-4) și-a cerut
tributul și americanca nu a mai arătat la fel de proaspătă.

Chiar și așa, cvatrupla campioană de la Melbourne și-a răzbunat
sora și a trecut în două seturi, 7-6(4), 7-6(1) de tenismena
asiatică, după ce a ratat 4 mingi de meci.

12
ași a servit Serena în semifinale

0 finale de
Grand Slam au disputat Serena și Henin, deși cele două jucătoare au
dominat total ultimii 7-8 ani în tenis.

13 meciuri
au jucat până în prezent cele două, scorul fiindu-i favorabil
Serenei, care conduce cu 7-6. În turneele de Grand Slam, însă,
belgianca conduce cu 4-2 în confruntările directe cu sora mai mică
a familiei Williams.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×