„Sper ca Dayro să vină la Brașov**, dar este important ce vrea el”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua așteaptă ca Dayro Moreno să-și găseasca echipă. Gigi
Becali a propus un schimb cu Rui Duarte, dar ardelenii nu vor să
audă de așa ceva, chiar dacă Moldovan spune că îl poate revitaliza
pe atacant. Dinu Gheorghe a declarat că nu s-a pus problema unui
schimb cu Steaua! „Dacă Dayro vrea să vină, noi îl vrem”, spune
șeful brașovean. Până când Dayro se va hotărâ unde va juca în
retur, Brașovul și-a prezentat cea mai noua achiziție: Venirea la
Brașov este un pas înainte pentru mine”, spune peruanul
Landauri.

„Am auzit că Gigi Becali a declarat că ar vrea să ni-l dea
sub formă de împrumut pe Dayro, dar de la asta și până ca
fotbalistul să ajungă la noi, e cale lungă. În primul rând, nu s-a
pus problema unui schimb de jucători, între Rui Duarte și Dayro, că
mai auzisem și varianta asta. Iar în ceea ce privește doar
împrumutul lui Dayro, probabil că cei de la Steaua își doresc acest
lucru, doar pentru ca atacantul columbian să revină la o formă
bună, așa cum s-a întâmplat în campionatul trecut cu Surdu. Ce pot
să spun? Eu sper ca Dayro să ajungă la noi, dar mai întâi e
important ce își dorește și jucătorul. Că asta contează cel mai
mult
„, a spus Dinu Gheorghe.

Julio Cesar Landauri, prezentat la
Brașov!

„Venirea la FC Brașov este un pas înainte în cariera mea.
Mă aflu pentru prima oară la o echipa din Europa și vreau să
confirm încrederea celor de la Brașov. Este o expriență nouă pentru
mine, îmi place orașul foarte mult, chiar dacă în aceste zile aici
este foarte frig. Sper să ma acomodez cât mai rapid, să reușesc un
retur bun de campionat și să ajut echipa sa-și îndeplinească
obiective
„, a declarat Landauri, după ce a efectuat vizita
medicală.

Fundașul Bogdan Niculae și-a reziliat marți, de comun acord,
contractul cu FC Brașov

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×