„Avem valoare să ne batem la titlu”** De cine se teme Bornescu?

  • Publicat:
  • Actualizat:

Toată lumea pune umărul la salvarea Rapidului! Copos crede că,
în condițiile în care Planeta se scunfundă, Giuleștiul are o
singură șansă să scape de faliment: câștigarea campionatului.
Mircea Bornescu speră să îi facă pe plac patronului. Fostul portar
al Craiovei anunță că Rapid se va bate la titlu.

„Vrem să câștigăm campionatul. Cred că echipa are valoarea
necesară pentru a realiza acest obiectiv, mai ales dacă vor fi
aduși în această iarnă și câțiva jucători noi
„, a declarat
Bornescu pentru Evenimentul zilei.

De cine se tem
giuleștenii?

„Sigur, nu este ușor, ne luptăm cu CFR Cluj, FC Timișoara, Steaua,
nici dinamoviștii nu trebuie neglijați, chiar dacă sunt acum pe
locul opt în clasament! De la ei te poți aștepta la orice. Dar nu
suntem nici noi cu nimic mai prejos decât aceste echipe, așa că nu
văd de ce nu am trage la titlu”,
a mai spus Mircea
Bornescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×