Fetele se pregătesc la Pârâul Rece

Fetele se pregătesc la Pârâul Rece
  • Publicat:
  • Actualizat:

Timp de 10 zile (27 decembrie – 6 ianuarie) componentele lotului
olimpic de gimnastică al României au schimbat sala de la Deva cu
pârtia din apropierea hotelului Piatra Craiului, de la Pârâul Rece,
stațiune aflată la opt kilometri de Predeal.

După minivacanța de Crăciun în care au stat acasă, împreună cu
cei dragi, fetele de la lotul olimpic de gimnastică s-au reunit la
Pârâul Rece pentru prima pregătire centralizată a anului 2010.
Tradiționalul cantonament de iarnă, folosit pentru a reîncărca
bateriile pentru noul sezon competițional, a fost de data aceasta,
sărăc în zăpadă.

Săniuș
doar în primele zile

Antrenamente în aer liber, alergări de viteză, consiliere
psihologică, toate combinate cu multă veselie și distracție,
asezonate cu porții bune de săniuș, însă acestea „gustate” numai în
primele trei zile când zăpadă încă mai bucura privirea tuturor.
Bine înfofolite, cu căciuli în culori vesele și ciripind voiose,
cele 11 fete se luptă zilnic cu dealul abrupt pe care trebuie să îl
urce contracronometru. Cele mai rapide la alergarea de viteză în
pantă, Racea, Pătrașcu și Haidu deschid plutonul, trâgându-le
parcă, după ele, pe celelalte colege.

Consiliere
psihologică în fiecare zi

Programul din cantonamentul de la munte este total diferit de
cel de la Deva, acum punându-se accentul pe readaptarea la efort
după zilele libere. „Încercăm să le odihnim mai mult pe fete pentru
că în timpul anului nu vor avea prea mult timp pentru asta. De
aceea trezirea e în jur de ora 8, masa pe la 9, după care urmează
două ore de pregătire fizică, o parte făcută afară și alta în sala
de forță. După prânz, este odihna, apoi un program de stretching,
urmat de o ședintă de consiliere psihologică, după care fetele sunt
libere până seara”, a explicat antrenorul Nicolae Forminte.

Regim
special pentru Tămîrjan

Vicecampioana europeană la bârnă, Ana Maria Tămîrjan este
singura care are un program special de pregătire. Aflată încă în
recuperare după ce în urmă cu o lună a suferit o artroscopie la
genunchiul drept, micuța ploieșteancă lucrează separat, repectând
indicațiile medicilor pentru a se reface mai repede.

Foto:

Rândul de sus (de la stânga la dreapta):
Andreea Șpan, Gabriela Drăgoi, Cerasela Pătrașcu, Ana Maria
Tămîrjan, Dana Andrei,Amelia Racea
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Ana
Porgras, Claudia Voicu, Loredana Sabău, Diana Trenca, Diana
Chelaru, Raluca Haidu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…