Varga și Bălan, aproape de Rapid!**

Deși Copos promitea că în iarnă nu va renunța la niciun jucător, Juliano Spadacio, unul dintre cei mai buni stranieri din Liga I este foarte aproape să părăsească gruparea de sub Grant. O echipă din Portugalia a făcut o ofertă concretă și patronul din Giulești nu va sta pe gânduri: îl va ceda pentru a asigura bugetul echipei în retur. Manea a înțeles situația grea prin care trece Rapidul, dar nu concepe ca lotul să nu fie întărit. "Mai mult ca sigur că vor fi vânduți doi sau trei jucători pentru a face rost de bani, dar vreau și eu trei transferuri", spune tehnicianul. Copos a găsit soluția pentru a îi face pe plac antrenorului. Una ieftină, dar care să le sporească șansele giuleștenilor de a termina pe un loc de cupă europeană. Varga și Bălan vor veni sub Grant, sub formă de împrumut, anunță Adevărul.ro. Vasile Șiman s-ar fi înțeles deja cu patronul vișiniilor și îi va redirecționa pe cei doi spre Giulești. Relațiile dintre Copos și Șiman sunt foarte bune, șeful 'studenților' fiindu-i fin. De-a lungul timpului, în baza acestei relații speciale, Rapidul a reușit să transfere fotbaliști de valoare, pe sume mici:Irimia, Galamaz, Negru, Mazilu, Costin Lazăr. Reveniți în această iarnă la Sportul Studențesc, după ce au uimit întreaga Europă cu Unirea, atât Varga cât și Bălan par încântați de posibilitatea de a evolua în Giulești. "Cine nu și-ar dori să evolueze la Rapid? Este un club cu suporteri minunați, cu o galerie superbă; sunt și foarte aproape de stadionul din Regie, a
Varga și Bălan, aproape de Rapid!**

Deși Copos promitea că în iarnă nu va renunța la niciun jucător,
Juliano Spadacio, unul dintre cei mai buni stranieri din Liga I
este foarte aproape să părăsească gruparea de sub Grant. O echipă
din Portugalia a făcut o ofertă concretă și patronul din Giulești
nu va sta pe gânduri: îl va ceda pentru a asigura bugetul echipei
în retur.

Manea a înțeles situația grea prin care trece Rapidul, dar nu
concepe ca lotul să nu fie întărit.

Mai mult ca sigur că vor fi vânduți doi sau trei jucători
pentru a face rost de bani, dar vreau și eu trei
transferuri
„, spune tehnicianul.

Copos a găsit soluția pentru a îi face pe plac antrenorului. Una
ieftină, dar care să le sporească șansele giuleștenilor de a
termina pe un loc de cupă europeană.

Varga și Bălan vor veni sub Grant, sub formă de împrumut, anunță
Adevărul.ro. Vasile Șiman s-ar fi înțeles deja cu patronul
vișiniilor și îi va redirecționa pe cei doi spre Giulești.
Relațiile dintre Copos și Șiman sunt foarte bune, șeful
‘studenților’ fiindu-i fin. De-a lungul timpului, în baza acestei
relații speciale, Rapidul a reușit să transfere fotbaliști de
valoare, pe sume mici:Irimia, Galamaz, Negru, Mazilu, Costin
Lazăr.
Reveniți în această iarnă la Sportul Studențesc, după ce au uimit
întreaga Europă cu Unirea, atât Varga cât și Bălan par încântați de
posibilitatea de a evolua în Giulești.

Cine nu și-ar dori să evolueze la Rapid? Este un club
cu suporteri minunați, cu o galerie superbă; sunt și foarte aproape
de stadionul din Regie, acolo unde am crescut. Nu exclud nici o
posibilitate
„, recunoștea în urmă cu doar câteva
zile, Varga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]