Ultima soluție în Ghencea!** Steaua se împrumută la bancă!

În dorința de a evita o grevă a jucătorilor, dar mai ales de teamă că elevii lui Stoichiță și-ar putea depune memorii pentru că nu au fost plătiți în ultimile săptămâni, conducerea echipei din Ghencea a decis să apeleze la un împrumut bancar. Oficialii steliști vor face în zilele următoare un credit la Garanti Bank, suma ce urmează să fie împrumutată fiind în valoare de 1.000.000 de euro.„Vrem să evităm să avem probleme cu jucătorii, deoarece sunt ceva întârzieri la salarii. Trebuie să înțeleagă și fotbaliștii noștri că Gigi Becali (foto) încercă toate posibilitățile de găsire a resurselor financiare necesare. Zilele următoare clubul Steaua va face un împrumut la bancă pentru a plăti aceste salarii restante, iar dacă ne vor mai rămâne bani, atunci s-ar putea să-i folosim și pentru un eventual transfer", ne-a declarat ieri un oficial al echipei din Ghencea.
Ultima soluție în Ghencea!** Steaua se împrumută la bancă!

În dorința de a evita o grevă a jucătorilor, dar mai ales de
teamă că elevii lui Stoichiță și-ar putea depune memorii pentru că
nu au fost plătiți în ultimile săptămâni, conducerea echipei din
Ghencea a decis să apeleze la un împrumut bancar.

Oficialii steliști vor face în zilele următoare un credit la
Garanti Bank, suma ce urmează să fie împrumutată fiind în valoare
de 1.000.000 de euro.”Vrem să evităm să avem probleme cu jucătorii,
deoarece sunt ceva întârzieri la salarii. Trebuie să înțeleagă și
fotbaliștii noștri că Gigi Becali (foto) încercă toate
posibilitățile de găsire a resurselor financiare necesare. Zilele
următoare clubul Steaua va face un împrumut la bancă pentru a plăti
aceste salarii restante, iar dacă ne vor mai rămâne bani, atunci
s-ar putea să-i folosim și pentru un eventual transfer”, ne-a
declarat ieri un oficial al echipei din Ghencea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]