Râia se ia**

Poate că Adrian Mititelu avea toate motivele din lume să-l ghilotineze pe Eugen Neagoe. Craiova a uitat să înoate și apa a trecut dincolo de genunchi, Cupa a rămas tot o nălucă. Mititelu și-a cumpărat toate drepturile la Știința, dreptul de a se umfla în pene sau de a se victimiza, dreptul la fățărnicie, nu însă și pe cel de a poza în neam prost. Oricâte păcate ar putea fi îndesate în cocoașa lui Neagoe, acesta nu merita tratamentul de după meciul de la Galați. Ce penibil! În minutele în care Neagoe încerca unele răspunsuri la conferința de presă, în paralel Mititelu punea lucrurile la punct și preciza în direct la Sport.ro că tocmai și-a demis antrenorul. Încă mai mult. Soarta lui Neagoe fusese deja pecetluită de o săptămână, după eșecul cu Steaua. Mititelu încolăcise de-atunci lațul în jurul gâtului lui Neagoe, iar sâmbătă doar i-a tras scăunelul de sub picioare. Tot în direct, Nea­goe afla că a fost demis. Moderatorul era jenat de întrebarea care nu putea fi ocolită, Neagoe chinuia o alchimie între surpriză și resemnare. Trist, jenant. Oare chiar ardea într-atât acest anunț, încât nu mai suporta amânare câteva ceasuri, o zi, până dai ochii cu antrenorul și-i arunci mai întâi în față toate reproșurile mocnite? Demitere-blitz de parcă mâine, poimâine Craiova avea meci, timpul presa și era nevoie de un șoc la echipă. Până în ianuarie, singurul obiectiv al lui Costea și compania e tăiatul porcului. Râia, iată, se ia. Nu Becali a fost cel care l-a jupuit de viu pe Bergodi în
Râia se ia**

Poate că Adrian Mititelu avea toate motivele din lume să-l
ghilotineze pe Eugen Neagoe. Craiova a uitat să înoate și apa a
trecut dincolo de genunchi, Cupa a rămas tot o nălucă. Mititelu
și-a cumpărat toate drepturile la Știința, dreptul de a se umfla în
pene sau de a se victimiza, dreptul la fățărnicie, nu însă și pe
cel de a poza în neam prost. Oricâte păcate ar putea fi îndesate în
cocoașa lui Neagoe, acesta nu merita tratamentul de după meciul de
la Galați. Ce penibil! În minutele în care Neagoe încerca unele
răspunsuri la conferința de presă, în paralel Mititelu punea
lucrurile la punct și preciza în direct la Sport.ro că tocmai și-a
demis antrenorul. Încă mai mult. Soarta lui Neagoe fusese deja
pecetluită de o săptămână, după eșecul cu Steaua. Mititelu
încolăcise de-atunci lațul în jurul gâtului lui Neagoe, iar sâmbătă
doar i-a tras scăunelul de sub picioare. Tot în direct, Nea­goe
afla că a fost demis. Moderatorul era jenat de întrebarea care nu
putea fi ocolită, Neagoe chinuia o alchimie între surpriză și
resemnare. Trist, jenant.

Oare chiar ardea într-atât acest anunț, încât nu mai suporta
amânare câteva ceasuri, o zi, până dai ochii cu antrenorul și-i
arunci mai întâi în față toate reproșurile mocnite? Demitere-blitz
de parcă mâine, poimâine Craiova avea meci, timpul presa și era
nevoie de un șoc la echipă. Până în ianuarie, singurul obiectiv al
lui Costea și compania e tăiatul porcului.

Râia, iată, se ia. Nu Becali a fost cel care l-a jupuit de viu
pe Bergodi în direct fără să mai treacă și pe la vestiare ca să-i
spună italianului să-și vadă de drum?! Steaua e încă un club de
nerefuzat pentru mulți antrenori. Nu și Craiova lui Mititelu.
Exceptându-i pe cei de calibrul lui Mogoșanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Campus educațional în nordul Bucureștiului, alternativa la naveta școlară
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania