Record pentru Fane Stoica!** Vezi ce sumă amețitoare a plătit ca amenzi la LPF!

Record pentru Fane Stoica!** Vezi ce sumă amețitoare a plătit ca amenzi la LPF!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul celor de la Internațional Curtea de Argeș este
scandalizat de tratamentul care este supusă echipa sa în acest
sezon. Ștefan Stoica a declarat că situația din fotbalul românesc
aduce aminte de comunism, atunci când nu aveai voie să vorbești
liber. Ca argument, „Mourinho” aduce în favoarea sa faptul că până
acum a plătit amenzi în valoare de peste 11 000 de RON, situație
incredibilă pentru o echipă nou-promovată precum Internațional
Curtea de Argeș.

„Am plătit în acest campionat amenzi în valoare totală
de 11.400 de lei. La meciul de la Vaslui, din campionat, am fost
amendat cu 3.200 de lei, plus două etape de suspendare pentru că am
dat cu căciula de pământ. Suntem mai rău ca pe vremea comunismului.
Atunci, tot mai puteai spune ceva, acum aștia vor să-ți pună
botnița la gură. Cum spui ceva, cum esti suspendat și amendat.
Aștia ne cred proști, dar nu suntem. O să țip ori de câte ori vom
fi dezavantajați de arbitri. Nu vreau altceva decât să fim și noi
lăsați să jucăm fotbal”
, a declarat Ștefan Stoica.

Fostul tehnician al Craiovei a radiografiat etapele scurse până
acum în prezentul campionat, spunând că mereu echipa sa a ajuns la
un moment dat în inferioritate numerică. Soluția lui „Mourinho”:
elevii săi vor învăța jocul 10 la 10.

„În 13 etape am primit șase cartonașe roșii, iar noi nu
suntem nici pe departe o echipă indisciplinată. Nu se poate așa
ceva. Pur și simplu nu suntem lăsați să jucăm și noi 11 la 11. Nu
înțeleg pe cine deranjăm. Unii dintre arbitri ne văd mici. O să
învățăm jocul în 10 pentru că nu avem altă soluție. Sunt foarte
supărat pentru ce se întâmplă în campionatul nostru, care seamănă
cu o comedie. Parcă au înebunit toți”,
a mai spus
Stoica.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×