Avram le face pe plac lui Borcea și Iancu: **”Poate schimbăm arbitrii!”

Deși se vrea a fi independentă, Comisia Centrală de Arbitri este departe de acest gând. Deciziile luate de forul condus de Vasile Avram se schimbă de la o zi, la alta sau chiar de două ori în aceeași zi, în funcție de dorințele cluburilor cu putere din Liga I. Astfel, CCA a anunțat o brigadă germană la meciul Timișoara-Dinamo, însă conducătorii celor două cluburi au anunțat că nu sunt de acord cu arbitri delegați să conducă acest derby. Vasile Avram, șeful arbitrilor din România, nu a rămas indiferent la nazurile șefilor și este gata să schimbe brigada de arbitri. "Nu știu dacă vor rămâne arbitri germani la partida Poli Timișoara - Dinamo. După ce am văzut că și domnul Borcea nu este de acord cu acești arbitri din Germania, ne vom întâlni și vom vorbi să vedem ce vom face. Nu știu ce va fi, vom vedea", a spus Avram la Sport.ro Marin Iancu și Cristi Borcea vor alți arbitri Dacă timișorenii îl suspectează pe Ionuț Lupescu, un dinamovist declarat, că s-a implicat în delegarea nemților, "roș-albii", prin vocea lui Borcea, își manifestă neîncrederea față de arbitrajul german. Dinamoviștii au rămas cu sechele după ce în meciul cu Galata au fost conduși de "fluierași" din Germania și care, spun ei, i-au dezavantajat. "Am vorbit cu domnul Iancu pentru că nici eu nu sunt de acord cu arbitri din Germania. Ați văzut ce arbitraj am avut cu Galata, când am fost arbitrați de germani. Avem jucători la limita suspendării, iar nemții scot ușor cartonașele", a fost reacția lui Cristi Borce
Avram le face pe plac lui Borcea și Iancu: **"Poate schimbăm arbitrii!"

Deși se vrea a fi independentă, Comisia Centrală de Arbitri este
departe de acest gând. Deciziile luate de forul condus de Vasile
Avram se schimbă de la o zi, la alta sau chiar de două ori în
aceeași zi, în funcție de dorințele cluburilor cu putere. Astfel,
CCA a anunțat o brigadă germană la meciul Timișoara-Dinamo, însă
conducătorii celor două cluburi au anunțat că nu sunt de acord cu
arbitri desemnați să conducă acest derby. Vasile Avram, șeful
arbitrilor din România, nu a rămas indiferent la nazurile șefilor
și este gata să schimbe brigada de arbitri.

„Nu știu dacă vor mai rămâne arbitri germani la partida
Poli Timișoara – Dinamo. După ce am văzut că și domnul Borcea nu
este de acord cu acești arbitri din Germania, ne vom întâlni și vom
vorbi să vedem ce vom face. Nu știu ce va fi, vom vedea”,

a spus Avram la Sport.ro

Marin
Iancu și
Cristi Borcea vor alți
arbitri

Dacă timișorenii îl suspectează pe Ionuț Lupescu, un dinamovist
declarat, că s-a implicat în delegarea nemților, „roș-albii”, prin
vocea lui Borcea, își manifestă neîncrederea față de arbitrajul
german. Dinamoviștii au rămas cu sechele după ce în meciul cu
Galata au fost conduși de „fluierași” din Germania și care, spun
ei, i-au dezavantajat.

„Am vorbit cu domnul Iancu pentru că nici eu nu sunt de
acord cu arbitri din Germania. Ați văzut ce arbitraj am avut cu
Galata, când am fost arbitrați de germani.
Avem
jucători la limita suspendării, iar nemții scot ușor
cartonașele”,
a fost reacția lui Cristi Borcea la aflarea
veștii că meciul cu Timișoara va fi condus de o brigadă din
Germania

„Cei care ridică probleme ale arbitrajului suntem noi,
care am cerut străini, dar nu din Germania, pentru că exista foarte
mulți suporteri ai lui Dinamo acolo, care au și funcții”,

a comentat Marian Iancu, cu aluzie la faptul că Ionuț Lupescu s-a
implicat în această delegare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania