Zicu, tot mai aproape de Rapid

Redactor:
Dragos Ene
Zicu, tot mai aproape de Rapid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidul, prin George Copos, a făcut deja mai multe mutări în
culise, pentru a-l readuce în Giulești pe machidon. Într-un
interviu recent acordat ProSport, Ianis Zicu mărturisea, la rândul
său, că „poate nu e destinul meu la Dinamo”, lăsând deschisă poarta
negocierilor cu orice club care ar vrea să-și asigure serviciile
sale.
Dacă știrea că Zicu vrea să se despartă în iarnă de „câini” nu mai
e o noutate, informația conform căreia atacantul va îmbrăca din
iarnă tricoul vișiniu circulă de câteva zile pe culoarele
birourilor din „Ștefan cel Mare”. Care ar fi traseul prin care
dinamovistul ar putea reveni la clubul unde a traversat cel mai bun
sezon al carierei?

Copos l-ar lua cu banii lui Stache

Răspunsul vine dinspre Giulești, unde neamțul Lutz Stache pare
dispus la orice sacrificiu pentru a cuceri simpatia fanilor
alb-vișiniilor, asigurându-și totodată și un atu important în lupta
pentru preluarea clubului. George Copos nu ar vrea nici el să
rateze generozitatea germanului. Surse din Grant susțin că aducerea
lui Zicu ar fi primul pas de cooptare a lui Stache în Giulești, pe
același scenariu cu Taher. Neamțul s-a și interesat deja de prețul
lui Zicu, urmând să facă o ofertă concretă. „Suntem interesați de
Ianis Zicu, rămâne să fie de acord și fotbalistul”, a declarat
recent Copos. Iar jucătorul pare să fi dat deja de înțeles prin
„Groapă” că și-ar dori să se întoarcă la Rapid.

A evitat
să joace în derby

Conform unor surse din interiorul clubului alb-roșu, Zicu și-ar fi
exprimat poziția sa în meciul direct dintre cele două echipe,
terminat la egalitate, 1-1. Partidă în care machidonul a preferat
să nu intre nici măcar în ultimele minute, folosind diferite
pretexte. „Nu mai are rost să intru acum, spre final, și să fiu
înjurat de fani”, a fost ultimul motiv invocat de jucător. În acest
context, Zicu se îndreaptă cu pași siguri spre Rapid, clubul care
i-ar putea oferi exact ceea ce declara machidonul că îi lipsește
pentru a reveni la forma maximă: „bucuria de a juca din nou
fotbal”.

Randament maxim în Giulești

„Ianis se simte cel mai bine în Giulești, doar la Rapid el este
valorificat la potențialul său maxim”, obișnuiește să spună George
Copos (foto).
Această declarație a patronului Rapidului pare a fi susținută în
totalitate de datele statistice. Transferat de la Dinamo în sezonul
2006-2007, atacantul a avut cel mai bun sezon din carieră sub
comanda lui Răzvan Lucescu. Machidonul a avut libertate de mișcare
completă în sistemul tactic imaginat de actualul selecționer și a
fost decisiv în cucerirea Cupei României, singura distincție a
giuleștenilor din acel sezon. Folosit titular în toate cele cinci
partide ale echipei sale, Zicu a marcat cinci goluri, ultima
reușită fiind cea prin care Rapid a stabilit scorul final al
finalei cu FC Timișoara, 2-0. Nici în campionat evoluțiile lui Zicu
nu au fost mai prejos, fotbalistul reușind nu mai puțin de 12
goluri în Liga I.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Milionarul Arpad Paszkany, cadou fabulos pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Antonela este în extaz: A venit iepurașul!
Milionarul Arpad Paszkany, cadou fabulos pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Antonela este în extaz: A venit iepurașul!
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri